O intrebare pt. d-l Constantinescu: Ce parere aveti despre casatoriile mixte?
Biserica nu ofera binecuvantarea in astfel de cazuri, iar in alta parte nu te lasa sa mergi, caz in care chiar poti fi exclus…Nu e un paradox aici?
Eu sunt casatorita (civil) de mai bine de un an cu cineva “din lume”, avem o relatie exceptionala, dar nu am primit nici o binecuvantare de la nimeni.
Ati pomenit spre finalul emisiunii ceva despre “casatoria in Domnul”. Puteti fi mai specific? Ce considerati dvs. a fi o astfel de casatorie?

Si eu sint interesat de acest subiect cu casatoriile mixte.
Continui sa nu inteleg acest aspect ,trecind peste pragul cu -sa nu te inhami la un jug nepotrivit -din cauza teologilor diferite ,daca acest aspect chiar devine o problema in familie. Dar daca cei doi se inteleg bine ,nu vad de ce un pastor si/sau un preot nu pot face o oficiere crestina. Ar suna ca un ecumenism
Personal m-i se pare o rautate bisericeasca .
In fond sintem crestini(probabil).

Despre căsătoriile mixte vorbim în mod exclusiv celor necăsătoriţi, şi cu prioritate băieţilor. Pentru cei căsătoriţi deja, nu avem decât să le urăm de bine. Dumnezeu Însuşi este pregătit să ajute şi în cazul în care cineva a trecut peste sfatul biblic. Pot exista însă urmări triste. Faptul că urmări triste apar şi în cazul căsătoriilor “în Biserică”, dovedeşte că “în Biserică” nu înseamnă neapărat şi “în Domnul”.

eliza eu veneam cu “necredinciosul” la biserica dadea zecime si cand haina de lupi nu a mai avut activitate m-au haituit si numai prin harul lui Dumnezeu soutl meu nu sa descurajat
personal nu cred ca notiunea de necredincios are a face musai cu apartenentza religioasa ptr ca in biserica cunosc destul de multi diavoli care isi inseala si bat nevestele si neglijeaza copii si sunt ” credinciosi” la registru…

felicitari pt. subiectul abordat. cred ca ar trebui mai mult discutat pe aceasta tema; la noi lipseste consilierea adevarata.
multumesc echipei pt. tot ce face pt. noi. avem mare nevoie de lamuriri.

Eu consider pe un necredincios o persoana care nu crede in Dumnezeu, Domnul Isus si Duhul Sfint. Deci daca viitorul partener este Baptist, Penticostal, Ortodox, e tot credincios (crede in Isus), nu? Sau pe cine numim noi credinciosi si necredinciosi?

Atunci cand cinevaplanuieste o casatorie mixta de obicei incerc sa ajut pe mebrul (membra) noastra sa inteleaga bine care vor fi problemele. Nu cred ca exista aici un set de probleme stabdard, intrucat casatoriile difera ca nivel de autonomie personala sau intruziune din partea familiei extinse. Daca persoana in cauza alege casatoria, incerc sa raman pastorul si prietenul familiei si sa fac din biserica un loc placut pentru partea necredincioasa. Se intampla uneori ca partea “necredincioasa” nu se converteste dar absoarbe cultura adventista si se simte realmente bine intre noi. Alteori se converteste si exista fireste si situatia in care noi pierdem un suflet. Asa cum spunea Florin partea “credincioasa ” de multe ori se “secularizeaza”. Aceasta nu este apostazie ci mai degraba un compromis cultural pentru pastrarea pacii. Imi este mai greu sa-i inteleg pe cei care fac o casatorie mixta si apoi vor sa devina martiri refuzand sa vada un film sau sa iasa cu sotul (sotia) cand are si el (ea) o sambata libera intr-un an. Pai cand s-a casatorit nu stia ce urmeaza?

Eu consider pe un necredincios o persoana care nu iubeste… Sau pe cine numim noi oameni care iubesc si care nu iubesc?

Apocalipsa 5: 9-10

A iubi inseamna a inceta sa traiesti pentru tine, a face ca toate sentimentele omenesti, teama, speranta, durerea, bucuria, placerea, sa nu depinda decat de o singura fiinta; inseamna a te cufunda in infinit, a nu gasi nici o limita simtirii, a-ti inchina viata unei fiinte in asa fel incat sa nu traiesti si sa nu gandesti decat pentru a o face feicita; a turna maretie in injosire, a gasi alinare in lacrimi indurerate, placere in suferinta si suferinta in placere; adica a intruni in tine toate contradictiile…
Sa daruisti totul, sa sacrifici totul fara speranta de rasplata, asta inseamna iubire.

De acord cu Edi despre “taina cununiei”. Şi mai sunt poate şi alte taine care trebuie lămurite. În acelaşi timp, Biserica are dreptul să decidă în anumite chestiuni în care nu există porunci biblice. Aşa încât serviciul de cununie (ca şi cel de binecuvântare a copiilor — perfect egale) sunt binevenite. Apropo, într-o biserică am fost rugat să mă rog pentru un copil. Au venit părinţii cu el în faţă, m-am rugat, după aceea am aflat că nu erau adventişti. Bineînţeles că m-am bucurat.
Nu ştiu dacă aş putea extinde raţionamentul în sens absolut şi la cununie. În primul rând, aici există nişte reguli stricte în Biserică, şi de dragul ordinii (care este mai importantă decât o rugăciune privată, cu sau fără asistenţă corală, întrucât rugăciunea privată se poate face şi într-un cadru neoficial, cu acelaşi efect); dar de dragul ordinii, zic, nu mă bag la astfel de ritualuri (în primul rând pentru că nu sunt pastor, iar dacă aş fi, ar trebui să ascult de regulile stabilite de cei care m-au făcut pastor).
Mi s-a întâmplat să fiu invitat să predic la o nuntă mixtă. De fapt, nu era mixtă: mireasa era din familie AZS, dar secularizată ca şi familia ei în general, iar mirele era şi el un fel de ortodox secularizat, aşa cum sunt mai toţi românii. Din motive superstiţioase, sau din speranţe mistice sau chiar dintr-un dram de credinţă, mirii şi familiile doresc “binecuvântarea” lui Dumnezeu. N-a fost prezent nici un pastor ca să pună mâinile peste ei (oricum, nu le-ar fi folosit la nimic). “Serviciul” s-a ţinut într-o altă sală decât cea AZS (iniţial voiau sala Bisericii, dar nu s-a acceptat). În predică le-am spus că binecuvântarea lui Dumnezeu a fost lăsată de la Facere pentru toţi cei care se căsătoresc în mod cinstit, jurându-şi credinţă pe viaţă (evident, nu orice fel de împerechere este binecuvântată!). Le-am mai spus că există şi binecuvântări mai mari, spirituale (viaţa de credinţă, nemurirea şi fericirea veşnică), binecuvântări pentru care Dumnezeu aşteaptă ocazia să le dea.
În fine, nu ştiu cât a folosit prestaţia mea (am fost invitat ca rudă, şi oricum nu aveam de gând să-i refuz), dar după aceea s-a continuat circul la biserica mirelui. Cu “Isaia dănţuieşte”, cu cununi, şi cu toate tainele… Era interesant, un ritual străvechi, moştenit în bună parte de la evrei. Nu avea nimic oripilant. A urmat masa. Acolo a fost adevărata “binecuvântare”. Deoparte sfinţii, de cealaltă parte vameşii, fiecare cu binecuvântarea culinară specifică. Iar între cele două mese lungi, fiind destul spaţiu, iar muzică “bună” din belşug, s-a încins un dans. “Filistenii” întâi, bineînţeles. Dar o soră de-a noastră mai deschisă la minte (atât de deschisă, încât se certase urât cu pastorul AZS în faţa mea, până când a apucat-o criza de nervi!), s-a prins şi dumneaei cu cei fără prejudecăţi, apoi şi alţi câţiva. În fine, nici asta nu m-a oripilat, dar m-am simţit cu totul străin de lumea aceea. Dacă însă am reuşit să prefac apa tradiţiei în vinul buneivestiri pentru câţiva, prin prezenţa mea acolo, nu cred că a fost degeaba.

Este interesantă discuţia despre ce înseamnă credincios şi necredincios. În sens absolut etimologic, ar însemna că doar ateii sunt necredincioşi, iar mie nu mi-ar conveni explicaţia, fiindcă am mai mult respect pentru un ateu sincer şi moral (suportabil), decât pentru nu ştiu care religionist, fie el şi creştin, dar nelegiuit. În limbajul lui Pavel însă, termenul era echivalent cu acela de creştin. Păgânii şi evreii apostaţi nu erau consideraţi credincioşi. Mai mult, pretinşii creştini, care aveau defecte grave de caracter (lacomi de bani, desfrânaţi, beţivi, blasfematori, etc. 1 Cor 5:11), care erau motive suficiente de excludere, nu sunt credincioşi, în sensul biblic.
Ar trebui să ne întrebăm de ce a poruncit Dumnezeu acest “appartheid” ? Şi nu de la Pavel a început, ci dinainte de Noe (Gen 6). Dumnezeu a legiferat acest principiu în legislaţia israelită (Dt 7:3; Ezra 9:14), în ciuda unor excepţii relatate. Aşa că nu este nici o mirare că prima Biserică a ţinut la el.
Prin căsătoria doar între credincioşi, Dumnezeu urmăreşte două lucruri: fericirea maximă a celor implicaţi şi sporirea poporului lui Dumnezeu. Dumnezeu este interesat de imaginea Lui în lume. o familie unită în credinţă, şi cu copii educaţi pentru Împărăţie este un argument puternic. Mai mult, porunca divină poate fi şi un test pentru cineva, dacă iubeşte mai mult societatea celor credincioşi decât a celor necredincioşi. Aşa că nu mi se pare deloc fără sens preferinţa lui Dumnezeu. Eu felicit pe cei care se căsătoresc, oricine ar fi ei, când îi văd trecând în alai de nuntă îi binecuvânt în sufletul meu şi le fac semne de urări de bine, dar pentru credincioşii care respectă regula cerească am o binecuvântare în plus. Porunca a cincea promite viaţă lungă în ţara promisă pe pământ, dar ascultarea de sfatul părintesc al lui Dumnezeu oferă mult mai mult.
Pentru cei care sunt în situaţia unei căsătorii mixte şi sunt fericiţi, e bine să că se bucură, dar să nu uite că fericirea aceasta are un sfârşit, odată cu viaţa, dacă nu mai devreme, iar la ziua învierii, despărţirea va fi cu atât mai dureroasă cu cât relaţiile au fost mai bune, pentru că în multe cazuri, spune Iisus, “unul va fi luat, iar altul va fi lăsat”. Că această linie de separare poate trece şi prin mijlocul familiilor ideal constituite, nu este o compensaţie şi un argument pentru a accepta cu uşurinţă o căsătorie mixtă. Fără a blama pe aceşti oameni, şi mai ales ajutând pe “cel necredincios” să se simtă acceptat din toată inima în societatea noastră, eu zic să păstrăm sfatul preventiv pentru cei necăsătoriţi, iar pentru cei căsătoriţi în afara idealului divin să ne înzecim eforturile de a-i scoate din ambiguitate. Pavel mai arată că o soţie credicnioasă poate face mult, fără vorbe, pentru câştigarea soţului ei. Cred că la capitolul acesta se fac unele greşeli fatale. Dumnezeu să se îndure de cei care au pecat pe un drum mai greu decât a prevăzut Dumnezeu pentru ei, şi să-i scoată la lumină împreună cu cei dragi.

Casatorie intre –”credinciosi”si “necredinciosi”

In biserica primara existau crestini ce le placea sa se separe si isi ziceau “–eu sint a lui Pavel altul zicea eu sint al lui Petru sau Apolo etc etc…

Chiar credeti ca Pavel ar fi numit “necredinciosi” pe cei ce se credeau de-a lui Petru ,Apolo –sau mai tirziu–catolici ,ortodoxi.protestanti sau neo-protestanti ??

Cei ce sint inclinati sa creada asa ,aint “sectantii”din orcare organizatie crestina ,oameni superfiaciali in gindire si cu “atitudini”de —noi sintem ramasita–si toti ceilalti sint pe dinafara sau “babilonieni”

Ce este trist este ca de multe ori acesti oameni “au gura mare” si isi impun ideologia lor falsa asupra celorlalti.

Cei ce se incred in Isus pentru mintuirea lor sint frati si surori si nu conteaza in ce organizatie omeneasca “crestina”isi aduc aportul lor.

Daca vreun “fanatic”crede altfel,treaba lui ,nu simpt nevoia sa-i schimb atitudinea sau credinta.
Domnul sa aiba mila de ei !!!

Beni

Cred ca am putea spune ca sunt doua category, pagani (toti care nu accepta pe Domnul Isus ca Fiul lui Dumnezeu) si crestini (care cred ca Isus este Fiul lui Dumnezeu). Si sa nu uitam ca si printe credinciosi sunt multi “necredinciosi”. Si cate casatorii nu s-au facut intre “credinciosi” si “necredinciosi” chiar si in randul membriilor din aceiasi biserica! Nu credeti? Trist, dar adevarat.

Cumva, daca dumnezeul asta de care ne povestesti are de gand sa ma ia, ar face bine sa imi spuna inainte pe cine are de gand sa lase, si pe urma sa ma intrebe daca mai vreau sa fiu mantuit, ca altfel s-ar putea sa ii stau in gat (vorba lui Eduard).

Vreau sa ma fac bine inteles. Mi s-a intamplat sa refuz invitatii din partea unora care voiau implinirea unei conventii sau cum spunea Florin, implementrea unei superstitii. Pe de alta parte inteleg ca un pastor invitat sa oficieze o casatorie mixt sau “ianafara” se va consulta cu prezbiterii, colegiii sau conferinta, intrucat este in joc mai mult decat imaginea sa. Aici in US astea sunt criteriile si mi se par de bun simt. Pastorul Cazan inaintea mea a oficiat o nunta intr-o familie ctolica, unde ginerele era non-denominational dar de cultura adventista. Comunitatea si mai ales corul au participat. La biserica mea exista o traditie cu discriminare. In doua cazuri prezbiterii bisericii mi-au cerut sa nu refuz invitatia. A fost o actiune privata dar cu intelegerea si participarea informala a bisericii. Cuplul a fost foarte impresionat, o azs “nebiblica” si un om “din lume” (cine o lua din biserica). Biserica le- facut masa desi am anuntat ca nu este un servici al bisericii. Partea “necredincioasa” a spus ca l-a vzut pe Isus in aceasta biserica. Cu alta ocazie aceiasi colegi prezbiteri m-au avertizat cu privire la aspecte pe care nu le cunosteam in cazul altei invitaii si mi-au cerut sa refuz. Am facut-o considerand ca nu este prudent sa mergi de unul singur. Spun asta ca sa se inteleaga ca nu sunt un maverick. Dar cred ca exemplul lui Isus este norma absoluta.
EGW spune in HLL ca Isus nu a pus niciodata intrebarea “ce crez ai” sau “care este religia ta.” Imi este greu sa cred ca la nunta din Cana sau in alte ocazii isus a auto-cenzurat impulsul de a binecuvanta. De fapt in Mat 10 spune ucenicilor sa binecuvanteze orice casa in care intra si daca casa nu va fii vrednica binecuvantarea se va intoarce la ei.

Mi-ar fi placut sa vizionez si eu emisiunea, dar din pacate, dupa primele doua minute, transmisiunea se blocheaza. Prin urmare ma voi limita la a spune ceva strict pe baza comentariilor, fiindca subiectul este vital. Se discuta in ce masura un pastor al unei biserici oricare ar fi ea, poate sa oficieze casatorii mixte.

Teologia lui Florin este exprimata astfel:

“…de dragul ordinii, zic, nu mă bag la astfel de ritualuri (în primul rând pentru că nu sunt pastor, iar dacă aş fi, ar trebui să ascult de regulile stabilite de cei care m-au făcut pastor).”

In conceptia lui, un pastor al oricarei denominatiuni trebuie sa asculte de sefii sai ierarhici, ca doar ei l-au facut pastor. Iar cine nu asculta de sefii denominatiunii respective, dovedeste prin aceasta ca este fiul dracului si prin urmare trebuie exclus din randul pastorilor bisericii. Aceeasi idee este exprimata si de Edi, desigur, intr-o forma mai nou-testamentara, fiindca el ii include si pe prezbiteri in numarul preotilor “universali” de care asculta.

Aceasta fiind directia discutiei, ridic si eu o intrebare: cata vreme un pastor este “facut” de alti oameni, de ce nu-l numiti pur si simplu “omul bisericii” ori a denominatiunii respective? de ce-l mai numiti pe bietul pastor si om al lui Dumnezeu?… De ce-l mai bagati pe Dumnezeu in schema? Iar daca un pastor este in primul rand omul lui Dumnezeu, cum de ajunge acesta sa depinda mai mult de cuvantul si porunca oamenilor si nu de Cuvantul si porunca lui Dumnezeu?… Nu e suficient ca pastorul sa asculte de Domnul sau? Trebuie sa-i confirme un alt om voia Sa? Are el nevoie de surse mai de incredere de cat propria sa constiinta?… Ori este mai mult o forma prin care pastorul este dresat sa joace cum i se canta de la “centru”?…

Lucrul cel mai interesant este ca toti teologii accepta ideea ca pastorul ori preotul n-ar trebui sa asculte de conducatorii bisericii decat de propria constiinta luminata de Cuvantul scris. Totusi, atunci cand vine vorba de preotii ori pastorii propriilor denominatiuni, lucrurile se schimba drastic… si astfel, se predica apa in timp ce se bea vin!

Iar daca ma gandesc ca toti tinerii care intra pe usa scolilor teologice pleaca la drum cu idealul de a-si pune viata in mana Domnului pentru a-L sluji pe El, dar in final ajung sa constate ca ii slujesc pe cei de la conducerea bisericii, inteleg perfect de ce situatia aceasta nu se poate schimba decat prin… demisie ori excludere!

Din fericire, cei ce se casatoresc cauta binecuvantarea lui Dumnezeu, nu a pastorilor, iar El Ii poate binecuvanta pe cei credinciosi cu sau fara pastori, popi, sinoade, comitete, prezbiteri, diaconi, coruri, solisti etc., desi acestia se vor stradui sa sustina ca fara ei nu exista binecuvantare. Nimic mai fals! Atata doar ca ei raman fara obiectul muncii. Iar de asta le este cel mai frica, de aceea isi vor apara aprig “slujba binecuvantarii” tinerilor casatoriti, care, fie vorba intre noi, nici macar nu le-a fost data de Dumnezeu…

Cititi si voi NT si cautati daca gasiti macar un singur exemplu. Daca il gasiti, va rog sa mi-l aratati si mie…!

Ali daca il iubesti pe sotul tau(sotia ta) mai mult ca pe Isus ,atunci nu esti vrednic(A)sa ajungi in cer,chiar Isus o spune

florin82, intradevar imi iubesc sotia mai mult decat il iubesc pe Isus.

Sunt pierdut?

Din pacate iti raspund fara sa vreau sa te supar, cam dur:Fara indoiala ca da…Ai facut un idol din ea

multumesc arius!!!!! bravo prietene!
sa ma strigi cand ai nevoie de ajutor aici…

ps: mai gandeste-te odata cu privire la Edi, totusi…

pentru d-l Beniamin Plesa, postul 22
Perfect de acord!
Chiar si EGW sustine ca Dumnezeu are oamenii lui in toate denominatiunile…Atunci cum poate conducerea unei biserici sa judece daca un om din afara denominatiunii respective, care are principii de viata clare si frumoase, nu este sau nu va fi mantuit? Doar pentru ca nu adera la toate punctele de doctrina ale respectivei biserici?
Vamesii si pacatosii vor intra inaintea celor care s-au crezut oamenii lui Dumnezeu si singura lege de care vorbea Iisus este legea iubirii, cea care te face sa vibrezi la nevoile aproapelui tau!

Florin82 – 37
O sa revin mai tarziu. E sabat dimineata, trebuie sa plec la biserica.
Parerea mea:
Recomand celor casatoriti ca oridecate ori fac sex sa fie sacru ca si cum ar fi Sabat.
Sexul profan este la fel de rau ca prostitutia daca chiar si in casatorie.
Daca un cuplu face dragoste vineri seara, si intelege scopul lui Dumnezeu cu sexul, dupa parerea mea este ok. Altfel, este ca si cum iei cina nepregatit (pentru osanda).

Florin82, cred ca nu ai inteles ce inseamna sa il iubesti pe Dumnezeu.

Probabil ti s-a intamplat sa te joci cu o oglinda, reflectand razele soarelui pentru a lumina obiectele din jur. Poate ai observat ca daca incerci sa luminezi soarele, reflectand asupra lui propriile sale raze, iti pierzi timpul (pe care, eventual, daca tot ai oglinda la tine, ai putea sa il folosesti pentru a lumina obiectele din jur).

Am auzit ca Dumnezeu este dragoste.
Daca e adevarat, atunci sa il iubesti pe Dumnezeu inseamna sa iubesti.(punct)

lui beniamin plesa 27

Ştiu că EGW vorbeşte despre “copii ai lui Dumnezeu din diferite biserici”. De acord că aceştia sunt fraţi şi surori. Dar dacă vrei o Biserică a lui Christos, aceasta nu se poate face din oameni care au credinţe diferite. CEL PUŢIN unitatea doctrinală trebuie să existe, ca să nu mai vorbim de relaţiile ideale. Or, atunci când părerile sunt împărţite cu privire la tot mai multe lucruri, şi relaţiile au de suferit. Regula aceasta nu se aplică în sens absolut. Pot exista şi există întotdeauna opinii teologice diverse, cu privire la lucruri interpretarea Bibliei şi o serie de detalii în care Biserica nu are o poziţie oficială, comună. Dar când în mărturisirea de credinţă nu ne înţelegem, atunci nu mai suntem Biserica, nu ştim ce credem.

Exemplele cu Pavel şi Petru etc. sunt nepotrivite. Pavel şi Petru nu au avut conflicte doctrinale. A fost cazul unei erori de comportament a lui Petru, când Pavel l-a mustrat, dar Petru nu avea o doctrină diferită. Galatenii au fost mustraţi în scris tocmai ca să se îndrepte. Dacă ar fi indiferent ce doctrină ai, de ce le-ar mai fi scris Pavel? Iudeo-creştinii şi pagano-creştinii nu erau doctrine diferite, ci culturi diferite. Cei cu doctrine diferite erau excluşi dacă insistau să le propovăduiască (Imeneu, Filet, Alexandru, etc.)

Chiar dacă pe teren situaţia poate fi dificilă, nu putem renunţa la idealul unităţii. A fost rugăciunea lui Iisus pentru urmaşii Lui, adică pentru Biserica Lui. Cei care tind mai mult spre independenţă decât spre unitate, nu adună cu Christos, şi chiar dacă nu se vor pierde, vor vedea la sfârşit cu tristeţe, că şi-au irosit viaţa.

Lista ta de exemple de subiecte controversate este modestă, dar înţeleg din ea în ce lume trăieşti. Unele din dispute sunt normale, altele sunt erezii care contrazic flagrant învăţătura Bisericii. În Biserică se învaţă şi toleranţa şi supunerea. Este loc pentru ambele. Cei care nu sunt bucuroşi să le înveţe în Biserică, sunt invitaţi afară.

eliza 39

Interdicţia sexului în sabat nu se găseşte nici în legile mozaice despre sabat, nici în cele despre sex (deşi ele sunt destul de detaliate!). Nu se găseşte nici în Talmud, nici la evreii ortodocşi, nici în scrierile EGW. Nu ştiu de unde am apucat noi asemenea deducţii care ne fac rău. Nu înfrânarea ne face rău, dar ca şi postul, este preferabil s-o faci în oricare altă zi, decât sâmbăta.
Dacă sexul înseamnă doar “satisfacerea unor nevoi personale”, înseamnă că trebuie să te simţi jenat şi în celelalte zile. Sau, dacă nu la nevoi artificiale şi egoiste te-ai gândit, atunci este foarte clar că şi mâncarea este satisfacerea unor “nevoi personale”. Cred că se înţelege greşit, atât spiritul sabatului, cât şi spiritul sexului.

eddieconst 42
Excelentă comparaţie !

Fratilor Edi si Sorin,

Va felicit pt.toate emisiunile,pt.temele fierbinti si pt.abordarea f.deschisa.Ele sunt desfatarea sufletului si mintii mele.Am cateva intrebari pt. voi,dar m-as bucura sa-mi raspunda si fr.Florin L. :

1.Am auzit destul de vag ca s-ar fi produs o schimbare majora in gindirea bisericii azs cu privire la divort.Va rog sa ne spuneti cu claritate in ce consta schimbarea? De ce aceasta schimbare? Daca este in bine,de ce doar acum?M-as bucura sa mai faceti niste comentarii care le considerati importante.

2.Ce ne spune Isus prin ultimul profet adevarat,EGW,cu privire la motivele acceptate de cer pt. divort?

3.Explicatia ta, fr.Edi,la Matei 19.9 o gasesc logica si foarte umanista.Dar,daca ISUS a vorbit doar pt.o societate unde era inegalitate intre femeie si barbat, unde vorbeste el pt.noi, care traim intr-o societate caracterizata de egalitate?Iar daca ISUS nu vorbeste cu claritate pt.noi,cine hotaraste azi motivele pt.divort?Fr.Edi ne-a spus,din punctul lui de vedere,cateva motive care fac divortul legitim,dar fiecare om poate sa mai adauge un motiv serios la acestea si atunci unde ajungem?

Mie imi place de ciobanasul asta cu 300,000 de tiraje care mai este si credul pe deasupra si de el deconectat! Este exact ca Neo care a fugit din Matrix, cand a luat pilula albastra sau rosie, oricum a luat pilula adevarului, sau cam asa ceva. Iar acum, din afara Matrixului, ce bine vede el tot adevarul si pe pastorii aia sarmanii care inca stau cu tubu-n gura si primesc revelatii mestecate de pastorii sefi de la Ierusalim… Insa el, eliberat fiind de tyrrany of machines, acum manca din terciul organic al adevarului nemijlocit, pe care-l primeste direct de la Sursa, fara intermedieri omenesti, in afara de cele ale lui, bineinteles sau ale colegului de pe nava Nebucadnezer, pe numele lui de Strumf… (asa se citeste…)

So, este foarte duioasa aceasta atitudine condescendenta a ciobanasului din paduricea lui Snagov, care amenintat fiind de cel moldovean si de cel vrancean, (el fiind cel ungurean – cred ca mi se permite aceasta licenta poetica, macar asa de amorul artei…), a reusit sa scape din Miorita si sa se contopesca apoteotic si cosmic cu universul ala real si nu cel imaginar din care evadase cu ajutorul unei oite vorbitoare… Astfel, ca si Steaua Nordului pe timp de noapte, poate indica si el in sfarsit directia corecta tuturor ciobanilor rataciti prin Miorita si care cauta inevitabil pasuni mai grase si mai verzi…

Bravo ciobanel, esti tare descurcaret, iar de cateva posturi incoace, gura nu-ti mai tace! Nu e iarba buna sau pasunea-i sura? Daca esti cumintel si pasti tot, unchiul anonim, pe numele lui popular de grigorie o sa-ti spuna Miorita si in varianta moderna cu ciobanei reali si oite verzi pe pereti!

eliza 49

Gândeşti bine. Domnul nu te va lăsa dezorientată.
Referitor la subiectul în discuţie, am citit undeva o scrisoare personală adresată de EGW unei surori căsătorită cu un soţ necredincios. Ea dorea să-l vadă convertit (cât mai repede posibil), şi uneori credincioşii fac mari greşeli cu motivaţii sfinte. Ştii ce i-a zis EGW? “Poartă-te cu el în aşa fel, încât dacă s-ar întâmpla să nu fie mântuit, căminul să fie totuşi singurul paradis pe care să-l fi cunoscut.”
Acesta este şi un mod de a cunoaşte pe Dumnezeu, mult mai bine decât prin simţuri speciale.
God bless !

Grigorica,

Din cate stiu, in final tot complotistii pierd. Deci, poti conta din nou pe iertarea mea…

Dragă Ariusică,

Dacă ai vrea să mă înţelegi, m-ai înţelege ce spun. Omul duhovnicesc trăieşte după îndemnurile Duhului, dar Dumnezeu a hotărât ca toţi cei duhovniceşti (şi cu atât mai mult cei neduhovniceşti) care s-au asociat şi organizat ca să lucreze eficient pentru Domnul, să ţină seama unii de alţii, pentru că Duhul nu a fost dat numai unuia.
“Să nu te socoteşti singur înţelept!”

Vrei să spui că Iuda a greşit că nu a făcut tot răul în mod independent, ci s-a consultat cu preoţii… ? Dacă aşezăm lucrurile în ordinea lor, Iuda nu a fost fidel organizaţiei în care intrase. Pe lângă faptul că în calitate de trezorier şi viitor ministru de finanţe se autoservea, făcând probabil şi rugăciuni de mulţumire, el a stârnit cele mai multe dispute inutile în rândul celor 12. Da, a greşit că s-a consultat cu unii şi nu s-a consultat cu colegii şi angajatorul lui. N-a întrebat pe Petru, reprezentantul grupului, că era un amărât de pescar, ca şi Iacov şi Ioan, iar Iisus, în loc să-l promoveze pe el, îi pusese la înaintare pe aceştia. Nu a întrebat nici pe partenerul său de misiune, Simon Zilotul. Şi n-a întrebat nici măcar pe Iisus. De ce să mai întrebe, dacă el era convins că are dreptate?
Nici după ce a păcătuit nu s-a pocăit, nu a cerut sfatul lui Iisus, ci tot independent a judecat, până când mintea lui l-a dus la copac.

Domnilor pastori si prieteni ai acestui site, ce parere aveti dumneavoastra despre relatia dintre un baiat necasatorit nicioadata si o fata divortata? Care sunt dezavantajele si/sau avantajele? o indicati? astept cu interes…

Da, INCA UNU 57,
Cred că ştiu cazul la care te referi, mi-a povestit un prieten. Şi am apreciat gestul pastoral al pastorului, care a înţeles că prima mioară din turmă era cea de lângă el. Din nefericire, personalitatea despre care vorbeam nu a ales la fel. Nu îl judec, fiindcă de obicei, în momente de astea toţi suntem înclinaţi să facem prostii. Dar este o realitate că omul a fost de mare valoare pentru misiunea noastră din România. Nu vreau să spun că dacă alegea diferit, ar fi fost asigurată stabilitatea căminului. Numai Dumnezeu ştie dacă femeia i-ar fi rămas fidelă, sau ar fi recidivat pe viitor. Dar, cel puţin pentru faptul că aveau copii, n-ar fi trebuit să divorţeze. Din păcate nu cunosc amănunte. Ar fi interesant de ştiut atitudinea ei, dacă i-a părut rău, sau care a fost cursul vieţii ei după aceea. Nu ştiu detalii. Ştiu doar că el era român, iar ea era străină (cred că elveţiancă).

pt. iulian 58:
am cunoscut casatorii de genul descris,care au mers si inca mai “functioneaza”.Sunt cazuri si…cazuri.Depinde,daca sunt implicati si copii,lucrurile se complica.Astazi,cand “ce zice lumea”nu mai are importanta,tr.sa ne gandim la experienta celui ce s-a divortat(ce probleme au avut,din ce motiv s-au divortat,etc.).Dezavantajele vin din diferenta de experienta,cel divortat taraste dupa el(constient sau inconstient)un esec.Cum vor apare probleme(ca in orice casatorie)va exista un termen de comparatie si asta genereaza alte probleme…Daca sunt implicate si traume lucrurile sunt mai dificile..
Ideal ar fi ca cei doi sa plece de pe picior de egalitate,ori in cazul descris diferentele sunt clare.(Nu vorbim de cazul in care cel necasatorit are si el”experienta” doar ca-i lipseste certificatul,pt.ca sper ca nu-i cazul).Personal nu vad avantaje,din ce cunosc se recomanda ca cineva divortat sa lege o legatura cu cineva care a trecut pe acolo.
Unii pot gandi ca ei se iubesc atat de mult ca nimic nu va avea importanta dar cu timpul lucrurile se vor schimba si nu se stie niciodata cand pot iesi “fantome” din dulap,probleme de care nu esti constient.Se intampla asta in casatorii care incep cu toate sansele daramite in cele de genul amintit…Personal n-am recomanda asa ceva.e greu si pt cel necasatorit si pt.cel divortat…

Bine, să presupunem că Iuda se duce la ai lui şi le spune că el a descoperit din Scriptură că Iisus se înşeală, nu este Messia, o fi El băiat de treabă, poate este un profet, eventual cel mai mare, dar nu Messia. Toţi îl ascultă, îi cântăresc argumentele, sunt total contrariaţi, fiindcă nu se asteptaseră la asa ceva, iar in final, răspund şi ei cu argumentele lor cum se pricep, şi încearcă să-l ţină pe loc. Dar el, nu şi nu, îi declară pe toţi nişte înşelaţi şi îşi dă onorabila demisie, care nu are nici o legătură cu trădarea…

Este mai luminos şi mai optimist acest scenariu ?

Felicit pe acei care, inselati fiind, au decis sa ierte si sa mearga mai departe. INSA, iertarea acordata nu garanteaza “pocainta” celui care a gresit. In cazul pastorului mentionat de “inca unu”, iertarea nu a folosit la nimic, sotia respectiva a mai calcat pe bec, si nu doar o data, si nu doar cu cel cu care gresise prima data. Sunt cazuri si cazuri, nu putem da o solutie universal valabila.

Florine,

Cred ca fiecare este dator sa-si urmeze constiinta. Simpla apartenenta la o organizatie religioasa, fie ea si cea corecta teologic, nu rezolva problema de fond a omului pacatos. Deci tot la pom ajunge. Doar supunerea individuala fata de lucrarea si calauzirea lui Dumnezeu este solutia corecta. Si trebuie sa recunosti ca nu de putin ori cei care l-au ascultat pe El au fost scosi din locul caldut in care se aflau.

De aceea am spus ca Iuda a gresit cand s-a consultat cu preotii. El a cautat sa obtina un avantaj imediat in detrimentul celui vesnic. Nu s-a suspus calauzirii divine, ci a preferat sa intre in politica religioasa. In schimb, un Pavel, de exemplu, fiindca cauta mai mult Imparatia cerului decat orice altceva avea deja ori i se putea oferi pe pamant, s-a supus mai degraba providentei divine decat sa-si vanda constiinta de dragul colegilor si a organizatiei din care facuse parte. Dar pentru farisei, el este un apostaziat pana in ziua de astazi, nu?…

Dragă Tudor,
Nu am răspuns la 48 pentru că n-am observat că mi se adresa şi mie, apoi mai este şi motivul că nu am studiat suficient problemele acestea. Am doar părerile mele, şi bineînţeles, o oarecare cultură biblică şi extrabiblică, însă nefiind pastor, nu m-au interesat prea mult aspectele de drept bisericesc sau de modificare a Manualului. Sunt însă de acord ca acestea să fie respectate.
Nu am la îndemână un Church Manual, dar îl poţi găsi la adresa, următoare, împreună cu explicaţiile oficiale http://www.adventist.org/beliefs/church_manual/index.html .
Nu am făcut un studiu exhaustiv al scrierilor EGW în privinţa aceasta, dar ştiu că EGW promovează idealul predicat de Iisus. În acelaşi timp, am citit cândva despre un caz în care ea a recunoscut că se întâmplă şi situaţii nefericite, în care trebuie să admitem pe oameni aşa cum sunt, mai puţin decât ideali. (Dacă-mi amintesc bine, era vorba de cazul unui om cu mai mulţi copii, a cărui soţie îşi pierduse complet sănătatea mintală, iar el a dus-o la un cămin, după care s-a recăsătorit. După un oarecare timp, au început oarecare agitaţii în legătură cu calitatea lui de membru, şi s-a cerut părerea şi EGW, la care ea ar fi răspuns: “Lăsaţi omul în pace!”). S-ar putea ca Edi să ştie mai mult despre acest caz.

Eu le-aş da tuturor dreptul la divorţ, indiferent de motiv. De asemenea şi dreptul la recăsătorire … cu vechiul partener.
Cred că soţii ar trebui să se despartă, cel puţin odată pe an, ca să se preocupe între timp de cele sfinte (1 Cor 7:5) şi să nu se plictisească unul de altul.

Foarte incurajator (mai ales postul 72).Tot inainte….Merci.

a fost o viziune (recunosc) ironica asupra postului lui Florin Laiu…modalitatea mea de a spune ca nu sunt de acord cu ce a scris mai sus! Totul suna foarte frumos in argumentatia domniei sale, empatizez cu domnia sa (se vede ca are o casnicie fericita, ii doresc sa fie asa in continuare), dar il asigur ca o viata de martiraj sacrificata pe altarul conjugal nu are nimic luminos si sfant in ea, ci doar mult intuneric in spatele unei inchisori invizibile si omniprezente!

Tind mai mult sa fiu de acord cu sincer 79: toate aceste evolutii nefaste in casnicia celor 2 se produc in timp, trebuie sa simti ca ceva “scartaie” la un moment dat si sa actionezi; din pacate cei mai multi percep cancerul doar in faza de metastaza, si atunci este foarte tarziu!

inca unu, eu tare cred ca vorbim despre acelasi caz. Iti dau doar initialele ei – AS; initiala orasului din care era ea – C.

Sper ca discutiile de aici nu au ca scop sa descopere un raspuns favorabil (acceptarea) concubinajului (locuirii impreuna fara a fi casatoriti). Dumnezeu spune NU dezordinii (haosului) chiar si in viata sentimentala.
Casatoria religioasa nu confera “binecuvintare” speciala dar oamenii barbat si femeie care vor sa fie o familie trebuie sa fie casatoriti pentru asumarea de responsabilitati. Altfel este numai placere si atunci cind aceasta dispare(temporar) fiecare isi ia “jucariile”si pleaca.

dar sa ai o relatie cu cineva …”din afara”..? e corect,e bine?va rog raspundeti-mi si mie..!

AA@82

Imi pare rau dar sunt de moda veche si vad in relatiile de gagicareala la adolescenti un semn de degenerare a lui homo sapiens. Nu impun nimanui, asta e parerea mea cu care nici unul din tinerii mei nu este de acord, dar pentru asta ramanem prieteni.

“The rest is silence…”

Cum???? …si vreti sa fiu multumit cu argumentele dumneavostra superficiale?… Scuzati-ma, insa le dau dreptate acelor tineri “ai dvs”, care nu pot fi de acord cu parerea dumneavostra. Oare chiar ramaneti prieteni? Fiindca cineva s-ar putea sa “nu vada sensul relatiei de prietenie fara finalitatea casatoriei”. Si apoi, daca nu exista progenitura(rile) intr-o casatorie (din diferite motive obiective), care mai e rostul sexului (al instintului sexual)? Daca le raspundeti asa… intr-o maniera “de moda veche”… in alb si negru, categoric se ajunge la prejudecata:
the rest is silence – no more sex, besides the “sacred one”! – crede si nu cerceta!

Totusi, sa nu ne lasam creierul la garderoba… zic!

Hey eddieconst (daca imi permiteti exprimarea),

Pastorul AZS nu se supara pe mine pentru ca stie ca nu imi impun vederile. Dar hai “sa judecam” (nefericita exprimare…) la rece,

Carevasazica, domnul pastor are si umor, chiar si sarcasm si… viziuni rationale (mascate in judecati subtile vis-a-vis de “ciudatii” homo sapiens, homo erectus and other evolutionist stuff) intr-o “forma superioara de civilizatie pe care nu o intelege” la ceilalti care nu gandesc asemenea credintei dansului. Aceia se transforma dupa chipul si asemanarea chimpului… si nu poate deveni om decat daca parintii si mai ales mama il umanizeaza in primii trei ani. Aceasta este o explicatie darwinista, dar recunosc… nu mi se pare ca sta in picioare, ca si regula in sine.
Cred ca e clar: evolutia nu este progres in mod necesar si naravul din fire n-are lecuire.
Daca as descoperi prietenia adevarata in om, oricare ar fi el, valoarea lui sublima de a iubi… atunci da, atunci as plange, as lacrima fara- ndoiala, si atunci mi-as da seama si eu de josnicia mea. Si-n inima as simti desigur un indemn de-a fi mai bun, mai iertator, mai altfel. As fi marcat de tot ce s-a intamplat, iar tovarasii de viata de pe corabie s-ar sesiza urgent ca eu nu mai sunt eu, ca m-am schimbat, parca as fi un alt om…

Stiu ca suna foarte ateist. OK, data viitoare voi cita din gandurile mele personale, fara a renunta la creier si fara a fi linsat teologic.

ps: Sex is funny, but costs money???

Actul fizic, care se poate sfarsi cu nasterea unei alte fiinte, ne da iluzia ca sexualitatea e opusul mortii; personal, mi se pare practic imposibil sa mori in bratele iubitei(ului) (sper sa se inteleaga ideea). De aici s-a nascut poate si convingerea ca sexualitatea ar trebui sa fie un ritual, un ceremonial desfasurat dupa legi implacabile. Oamenii au o mare dragoste pentru ritualuri, fiindca ritualul le da iluzia grandorii, o grandoare obtinuta fara niciun efort. Inspaimantat de vulgaritate, am crezut si eu ca ritualul ar fi o solutie: am inteles mai tarziu ca n-am facut decat sa schimb o eroare mai mediocra cu una ceva mai subtila. Mi-am dat seama ca aceasta grandoare nu-mi apartinea, ca acea vraja poetica in care ma scaldam apartinea altora. Era intr-adevar frumos, dar eu n-aveam ce cauta in acea splendoare straina. Sexualitatea inseamna creatie, si a o transforma intr-un ceremonial inseamna a o limita, inseamna a transforma intr-o slujba religioasa ceea ce trebuie sa ramana in primul rand o relatie umana, plina de spontaneitate, dinamica, vie. Eu cred ca o relatie umana e incomparabil mai interesanta, mai vie, mai poetica decat orice fastuos si complicat ceremonial. La inceput, ideea de a da sexualitatii un sens sacru venea dintr-un profund respect fata de viata, cu timpul insa respectul a disparut si a ramas numai metoda, tehnica, forma.
In decursul timpului individul, din dorinta de a-si justifica placerea, a cautat sa-i dea un sens sacru, asa s-a nascut si ideea vicleana a sexualitatii divine. A spune ca prin sexualitate se poate ajunge la absolut nu e numai o copilarie, e o mare comoditate, ideea nebuna ca absolutul s-ar putea ascunde in placere. Daca ar fi asa, lumea ar fi plina de filozofi. Ar fi bine sa fie asa, dar se pare ca absolutul, daca exista in raport cu oamenii, se afla in alta parte. Transformata in metoda filozofica, in slujba religioasa, in dorinta de putere, in violenta, in complexe de inferioritate, in complexe de superioritate – sexualitatea, in sensul ei firesc, risca sa dispara. Biata sexualitate… Inaltata prea sus, coborata prea jos, laudata, degradata, sexualitatea risca sa se transforme in cu totul altceva, sa-si tradeze natura. Oamenii nu sunt atat de obsedati de sex/sexualitate cum isi inchipuie ei, ci sunt obsedati de reusita in acest domeniu, asa cum sunt obsedati de reusita in toate domeniile. Ei au nevoie mai mult de succese si mai putin de femei/barbati si/sau de sex. Sexualitatea se transforma intr-o batalie, intr-o competitie, intr-o problema de orgoliu, intr-o problema de reusita sociala; tot ce vrei, numai sexualitate, nu.
Ceea ce degradeaza si mutileaza sexualitatea este memoria; memoria transforma o dorinta fizica intr-o dorinta de putere, permanentizeaza dorinta si, incapabila de spontaneitate, esueaza in obsesii. Cine a trait cu luciditate a putut sa-si dea seama ca obsesia fizica e alimentata de gandire – gandirea o alimenteaza si tot gandirea e cea care se revolta. Obsesia fizica este triumful memoriei impotriva realitatii. De aici vine si dificultatea de a te elibera de o asemenea obsesie, cu totii am trecut in viata prin aceste penibile impasuri. Suntem obsedati numai de femeile (barbatii) pe care nu le (ii) iubim… spleeping with the enemy… Obsesia nu este expresia iubirii, ci a dorintei noastre de putere. E foarte usor sa te eliberezi de ceva real, si foarte greu sa te eliberezi de ceva artificial, de o constructie arbitrara a memoriei. Ce-si face omul cu mana lui (nu se numeste lucru manual, rautaciosilor ), nici dracul nu-i face. Puterea de fascinatie a unei asemenea obsesii sta numai in artificialitatea (falsitatea) ei. Caci numai ceea ce e artificial, contrafacut, neautentic, ne poate subjuga si domina. Adeseori vedem ca pasiunea (mai degraba patima) nu e decat timpul pe care ni-l pune la dispozitie “natura” ca sa ne dam seama ca n-am avut nimic comun cu persoana iubita.
E interesant de remarcat ca sexualitatea e ori ridicata in zonele pure ale metafizicii, ori aruncata jos de tot, ca pe o realitate netrebnica pe care o admiti numai in secret. Vulgarizarea sexualitatii si sublimarea sexualitatii sunt la fel de primejdioase, fiindca ne indeparteaza de realitate, ne arunca intr-o lume de iluzii. Exista in constiinta multor oameni ideea ca forta artistica ar avea la baza energia sexuala, ca energia sexuala se poate transforma in energie spirituala. daca ar fi asa, am avea mai multe capodopere decat copii (la felul in care se foloseste sexul in zilele moderne, ca iepurii), ceea ce n-ar fi bine nici pentru arta, nici pentru societate. Energia spirituala e sfarsitul si intelegerea lumii senzoriale, ea nu se poate obtine prin sublimarea energiei sexuale. Si nici nu vad daca ar fi nevoie… Important e sa intelegem sexualitatea in dimensiunile ei reale – nici s-o sublimam, nici s-o terfelim. Poti sa exersezi toata Kama Sutra, poti sa studiezi toate legile zeului Kama, sa-ti irosesti energia si tineretea in descifrarea acestei taine si la capatul acestui zbucium sa concluzionezi resemnat si cinstit: adevarul despre sexualitate numai indragostitii il stiu. Noi, ceilalti…
… pentru restul exista carte de despartire

ps: observati, domnule pastor, ca argumentele mele sunt pur pragmatice. Nu am vorbit de a VII-a (gramatica sau porunca?) si pacat.

Edi Constantinescu despre sexul in sabat-
post 42:
Recomand celor casatoriti ca oridecate ori fac sex sa fie sacru ca si cum ar fi Sabat.
Sexul profan este la fel de rau ca prostitutia daca chiar si in casatorie.
 Daca un cuplu face dragoste vineri seara, si intelege scopul lui Dumnezeu cu sexul, dupa parerea mea este ok. Altfel, este ca si cum iei cina nepregatit (pentru osanda).”
Comentariu: De la sacru la profan-de Mircea Eliade, a devenit de la profan la sacru in sex de Edi Constantinescu Inainte de a face sex in sabat va rog sa cititi Isaia 58:13,14
Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neândeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării,
14 atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a vorbit.”
Sexul sacru se practica la popoarele pagane cand,erau aduse fecioare la templu pentru a fi desvirginate de preot, eventual sacrificate.
La adventisti ce o fi insemnand sex sacru, nu cumva este sex acru, in care eviti placerea pentru a asculta de cuvantul din Isaia?

ptr cosmUnul din lucrurile care m-au atras (in sens bun) la adventism a fost descoperirea claritatii Bibliei… Iar acum parca tindem tot mai mult s-o alambicam…
Repet: nu vreau sa fiu un incuiat sau un conservator (in sensul rau)! (Un alt lucru care m-a castigat pentru adventism a fost faptul ca se pun probleme, se ridica intrebari, SE GANDESTE!…)in 67
deci se gandeste la pus intrebari… dar raspunsurile?
vechi de 100 de ani… si culmea tot femeia e vizata in citatul tau dil ellen white…ca ea e fraiera societatii… poate sa o ia in freza sau pe la coaste , barbatu poate sa frece menta sa nu faca nimic ea sa munceasca el sa stea ,si sa fie supusa ca asa zice Cuvantul Domnului .
si numai dak sotul o inseala poate divorta, asta dak are dovezi ca fara dovezi…
in rest sa taca si sa isi poarte crucea ca stie El Domnu` de ce ia dat crucea asta
da eu te intreb ce zici de o nevasta schizofrenica(caz cunoscut de mine) care cum o apuca isi face sotul albie de porci arunca in cap la sot cu ce ii vine la indemana il pocneste in public?
ce zici ai sta cu asa nevasta? ca de inselat nu te inseala
mai gandeste-te

anonimule
1nu m-am luat de tine asta una la mana
2 special am folosit acest limbaj cu un anumit scop
3. daca faceam o scrisoare oficiala aveam grija la gramatica aici imi place sa vorbesc liber nu am chef sa pun cratima sau sa fiu foarte atenta la toate “pronuntiile ” fie ele si in scris sau la cate o litera pe care o tastez din greseala sau la faptul ca am uitat sa pu spatiu
4 nu muncesc in diaspora ci in Romania unde nivelul de trai se prea poate sa nu iti dea voie sa gandesti prea mult pentru ca intradevar poate mai mult muncim decat gandim dar ma straduiesc si eu cum pot
5 am barbat bun iti zic asta ca sa stii ca nu pe mine ma apar aici si nu de mine ma plang ci:
6 eu vorbeam de situatiia multora femei care muncesc ca sclavele se degradeaza nu mai au timp de ele iar domnii le jignesc se poarta urat sau ma rau le bat
7 se poate foarte bine sa se intample si invers sunt cazuri
ca sa ma intelegi mai bine nu sunt genul de femeie care ii considera pe barbati “porci misogini golani” pentru ca sunt destule femei rele
ideea este ca atunci cand doi oameni nu mai au ce sa isi spuna sau cand ajung sa se chinuie ori unul pe altul ori numai unul din ei chinuie pe celalalt si daca nu mai au ce spera de la casnicia respectiva , atunci cand nu mai este demnitate cred ca e mai ferice sa se desparta si nu cred ca nu au dreptul sa caute sa fie impliniti din nou pe plan sesntimental
eu ma adresam lui cosmin care aducea ca argument pentru divortul asa zis biblic doar infidelitatea , insa pana la infidelitate sunt multe lucrurile rele care se pot intampla intr-o casnicie si care sa o deterioreze
sunt convinsa ca nu sunt atat de citita si culta asa cum esti tu , nu reusesc sa fac contructii de cuvinte asa cum iti ies tie pentru ca trebuie sa recunosc nu am talent la exprimare dar asta nu inseamna ca nu am gandit ce am zis
asa am gandit eu. e vreo problema? te incurc? eu obserb ca tu nu faci altceva decat sa tii minte tot ce se discuta pe toate 3 forumurile si cum iti pica cineva pac! l-ai taxat
nu stiu daca a scrie corect gramatical e eticheta caracterului am gresit si? ma grabesc cand scriu , si stii de ce ca si muncesc da muncesc mult ca asa e aici in romania trebuie sa muncesti pe branci ca sa iti platesti ratele pentru casa si multe altele si cat imi trag rasuflarea mai ascult o emisiune si imi face placere sa citesc cometariile altora si sa imi dau si eu uneori cu parerea(buna rea e a mea)
daca scopul tau a fost sa ma faci sa ma simt prost sa imi agramata si proasta( ca cel ce nu gandeste e prost nu?) uite ca ai reusit sa ma faci sa ma simt prost ! bravo felicitari!
dar nu inteleg de ce trebuie sa te iei de orisice aspect ca ala nu a invatat gramatica ,ca nu gandeste ce spune ca munceste doar si nu gandeste ca nu stiu ce limbaj “colorat ” a folosit dak tu acum te simti mai bine ca mi-ai dat peste nas bravo tie
eu miam spus si eu parerea asa cum am putut mai agramat mai colorat si direct pentruca repet nu le am cu subtilitatile nu stiu sa fiu subtila asta e defectul meu ce vrei nu toti au finetea ta si subtilitatea ta
atat ma tine educatia mea si formarea mea de pana acum
asta sunt si aici ma termin , nu cred ca trebuie sa fim toti pe un calapod si apoi fiecare cu nivelul lui de evolutie si educatie

si ca raspuns la intrebarea ta ultima iti zic: nu nu as sta in veci cu un asa barbat
ps: cicolata cu menta imi place mult …..

Felicitari lui Edy si lui Sorin ptr. aceasata emisiune.
Acum am inteles mai bine acest subiect.
In biserica ,inca nu este cunoscuta aceasta pozitie,care mi-se pare corecta,de aceea multe persoane au fost nedreptatite,sau au fost indepartate de biserica,chiar de aceasta.

Cunosteam o familie,prieteni foarte apropiati de mine,care au trecut prin asemenea experiente neplacute.
Sotia prietenului meu a divortat de acesta dupa numai un an de la casatorie ,pe motiv ca acesta era schizofrenic (gelozie fara motiv),iar aceasta a fost exclusa,doar ptr. ca ea a initiat divortul,iar motivul acestuia,nu era
adulterul.

Prietenul meu nu a fost exclus ptr. aceasta,insa i-sa spus ca in momentul in care se va recasatori cu o alta persoana ,va fi exclus imediat.

Deci ptr. el singura solutie de a ramane in biserica,era ca el sa ramana necasatorit toata viata. Gandeste-te sa-i ceri aceasta unui tanar de 23 ani …

Urmarile au fost ,ca el s-a recasatorit cu o alta tanara,numai civil,ptr. ca nu a fost acceptat sa fie cununat religios.
Iar ”frati”bine intentionati,l-au asigurat ca prin acest act,el a preacurvit.
In final prietenul meu si-a cerut scrisoare de
retragere din biserica.

Si eu aveam o gandire ciudata despre acest subiect.
Gandeam ca daca as avea un esec in casatorie,aceasta era egal cu pierderea mantuirii.

nu se poate descarca .mp3!!

Felicitari pentru emisiune, frate Edy. Pe mine m-a ajutat sa vad multe lucruri un pic mai altfel decat pana acum.

M-as fi bucurat sa mai aud si o interpretare referitor la Romani 7: In ce circumstante este posibil ca o femeie divortata sa se poata recasatori – in timp ce fostul sot traieste – fara a fi considerata adultera. Si la ce anume se refera acea “legatura” de “legea barbatului”?

(Mentionez ca doresc sa ma casatoresc cu o sora, care dupa 10 ani de casnicie esuata a divortat de sotul ei necredincios. Nu suntem membri ai bisericii adventiste dar suntem interesati de a intelege si aplica corect Cuvantul lui Dumnezeu)

Va multumesc pentru orice sfat sau informatie.