…Si totusi, si totusi, uite ca nu ma abtin, si asa timid cum pot si stiu eu s- o fac …
… tot vad si tot mai mult observ ca trinitatea aceasta veche de sute de ani, la care se inchina de-a cu cam toti crestinii din lume, traieste si exista mai mult prin avocatii ei si prin puterea ce- i sta in spate, decit prin adevarul ei…

…c- un Laiu bunaoara ca avocat de partea mea de ex., chiar vinovat de- ar fi sa stau in boxa de acuzati, eu tot as mai spera, si- nca chiar mult si bine ca voi scapa,
el stie doar atit de bine ca sa le intoarca, asa de maiestos sa- mi potriveasca si refaca chipul si imaginea, oricit ar fi fost ea de sifonata si ravasita de- o dezbatere de ieri.
Oricind ar fi in stare sa ma rapuna pe picioare, cu noi probe, cu noi argumente…

Jos palaria, ce mai, adevart artist, unu ce- ar sta bine si- n parlament si in justitie si oriunde- i apreciata si ceruta pledoarie ca arta, adica meseria de-a intoarce, de- a suci si rasuci, de-a rastalmaci si de- a pune problema altfel, asa dupa cum ar cere-o o centrala sau unu cei i- ar da leafa

Cu Arie insa… parca nu stiu …nu m- as hazarda parca…
nici macar nu stiu de mi- ar lua si accepta cazu…

imi place stilul de analiza folosit de tine ,stil ce demonstreaza o gindire profunda si care nu se multumeste cu raspunsuri superficiale.
Nu vedem exact la fel ,dar te apreciez pentru cum gindesti.Cu drag —Beni

Eu nu susţin că Ps 2 se referă în mod explicit la înviere. Am spus doar că aşa l-a interpretat Pavel, şi am dat şi referinţe biblice care leagă teologia învierii şi a filiaţiei divine, chiar în cazul creştinilor. De aceea susţin că argumentul lui Pavel, indiferent cum se justifică tehnic, exegetic (admit că în unele cazuri nu pot să judtific argumentele lui!), este folosit apologetic în favoarea confirmării mesianităţii lui Iisus prin înviere.

Tu zici: “De aceea am acceptat ca “astazi” se refera la o zi din vesnicie”.
Eu nu cred că ai acceptat asta ca o concluzie a studiului Ps 2. Tu ACCEPTASEŞI deja asta de mai multă vreme, şi acum doar cauţi cu disperare argumente ca să nu-ţi pierzi credinţa în propria „descoperire”. În schema pe care ai făcut-o, ai uitat un lucru, cu privire la punctul 2 (răscoala domnitorilor). Existenţa acestor domnitori înainte de ungerea menţionată la punctul 1, şi ostilitatea faţă de un rege evreu, este contextul în care se vorbeşte, să-I zicem punctul 0, ca să-ţi păstrez schema. Nu a fost nimic înainte de ungere? Messia nu este Messia atâta timp cât este doar fiinţă divină. Numai după întrupare poate fi Messia. Titlul acesta este regal, pământesc, şi apare în Biblie cu referire la un Fiu special al lui David. Noul Testament foloseşte acest titlu (Messia, Christos), aproape ca un nume, şi retroactiv, ar putea vorbi despre preexistenţa Sa. Însă titlul acesta nu este al Fiului lui Dumnezeu preexistent, ci al Celui Întrupat.

1. Ungerea
2. Rascoala domnitorilor
3. Domnul rade de ei
4. Discursul Unsului
5. Apelul psalmistului

Arius: “asta ar insemna ca Isus a devenit Fiu abia la inviere, desi El a fost condamnat la moarte fiindca se considera deja Fiu inainte de inviere. Si sunt mlte ocazii in care El este numit Fiu inainte de inviere!…”

FL: Iisus este Fiu în mai multe sensuri. Nu trebuie să aduci toate sensurile termenului în Ps 2. a. “Fiu al lui Dumnezeu” înseamnă Dumnezeu; b. “Fiu al lui Dumnezeu” înseamnă o persoană care este spiritual înrudită cu Dumnezeu (îngeri, sfinţi); c. “Fiu al lui Dumnezeu” este un titlu regal, asemenea lui Adam (Luca 3), care a primit domnia asupra lumii, şi asemenea celorlalţi regi pământeşti care erau consideraţi zei, fii de zei. Messia (regele iudaic) este echivalent ÎN ACEST SENS cu Fiul lui Dumnezeu. Aşa au folosit evreii titlul.

Referitor la ungerea lui Iisus la botez, adu-ţi aminte de David. A fost întâi uns, apoi a trecut prin multe împotriviri până a primit tronul. Momentul naşterii nu trebuie judecat în logica literală, că naşterea precede ungerea, fiindcă vorbitorul foloseşte expresia în mod figurat, când zice “astăzi Te-am născut”, cu referire la momentul PREZENT al vorbirii, moment care este ulterior ungerii: ASTĂZI – nu poate însemna dinainte de a fi lumea… indiferent ce logică ai folosi. Expresia este clar figurată, metaforică. Şi este de aşteptat, fiindcă Ps 2 este poezie.

Referitor la Ioan 1:1 (CuvântuL), autorul foloseşte termenul “ho Logos”, care era deja în circulaţie în filozofia iudeo-elenistică şi a unor eretici, aplicându-l lui Iisus, nu ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, ci ca şi Cuvânt-Raţiune-Principiu-Oracol-Expresie etc. al lui Dumnezeu (termenul Logos este folosit cu multe sensuri în greacă). Ioan foloseşte termenul aplicându-l Christosului întrupat, prin care Dumnezeu ne-a vorbit. Termenul este însă folosit retroactiv, ca orice alt nume al lui Iisus. Cum altfel să vorbeşti despre preexistenţa Lui, decât folosind numele actual, fiindcă nu avem altul la dispoziţie. Prin urmare, textul nu dovedeşte că Logosul a fost dintotdeauna un purtător de cuvânt al Tatălui, subordonat prin natură, aşa cum sugerezi. Ioan afirmă doar că acest Iisus din Nazaret, pe care el L-a cunoscut de aproape, este adevăratul Logos, prin care Dumnezeu ne vorbeşte; şi că El nu este simplu Om, ci Dumnezeu: era Dumnezeu (divin / ca natură) şi era cu Dumnezeu (re Persoană).

Toată încurcătura pleacă de la faptul că tu nu înţelegi rolul cuvintelor, cauţi să le raţionalizezi, ca şi cum ar fi expresii tehnice. Vorbirea Bibliei este una obişnuită, populară printre evrei, uneori specifică înţelepţilor, care vorbeau adesea în aforisme, pilde etc., dar în nici un caz nu este un limbaj tehnic, exact, în care termenii să fie folosiţi în mod obligatoriu cu acelaşi sens în mod consecvent.

Indiferent cum înţelegi tu “moştenirea”, ea este discutată în Scriptură în legătură cu un Christosul uman. El moşteneşte de la Dumnezeu. Nicăieri nu apare ideea unui Dumnezeu preexistent care moşteneşte de la Dumnezeu ceva. De altfel, Biblia nici nu se ocupă de începuturile despre care vorbeşti. Înainte de a fi lumea, în Biblie este tăcere, întreruptă extrem de rar de o exprimare filozofică şi poetică. Asta ca să ne ajute să nu batem câmpii.

Arius: “mai putin “varsta”, care niciodata nu este aceeasi in cazul unei filiatii autentice.”

FL: Când este vorba de Dumnezeu însă, aluzia la vârstă ţine de identitatea naturii. Un Dumnezeu “mai tânăr” nu este Dumnezeu. Natura divină este atemporală, despre natura divină nu discutăm ca despre o substanţă organică. Un copil are aceeaşi natură ca şi mama sa, fiindcă este din ea. Asta e valabil pentru creaturi (nu chiar pentru toate, fiindcă nici la îngeri nu merge comparaţia – ei sunt spirite, şi sunt fraţi toţi). Dar cu privire la Dumnezeu, raţiunea aceasta nu este valabilă, fiindcă Dumnezeu nu „naşte”, aşa cum naşte o femeie. Expresia este figurată. Tu o faci semifigurată. Adică nu recunoşti că este o naştere propriu-zisă, ci un fel de rupere/separare din trupul lui Dumnezeu, adică ceva care ţi se pare similar. Şi de aici deduci că, fiind vorba de filiaţie naturală, implică subordonare de drept, şi o dumnezeire nu chiar absolută, nu chiar egală cu a Tatălui. Te înşeli. Subordonarea este absolut voluntară, nu este nici o obligaţie de natură. Iar o naştere fizică din Dumnezeu nu există în Scriptură nicăieri. Christos este născut din Dumnezeu în acelaşi sens ca şi ceilalţi fii (1 Ioan 3:9; 4:7; 5:1, 4, 18). Totuşi, este numit singurul/unicul, fiindcă, spre deosebire de noi toţi, El este ŞI Dumnezeu, şi, mai mult, reflectă perfect caracterul lui Dumnezeu. Dar uzul termenilor “născut”, “fiu” este absolut figurat.

Am văzut că faci legătură între ideea că Dumnezeu Fiul are început, şi aceea că acest Fiu veşnic a fost mort. Prin urmare, în mintea ta, dumnezeirea nu doar că se naşte, poate să şi moară. Ai mare credinţă, dar nu se bazează pe Scriptură, fiindcă în Scriptură nu dumnezeirea a murit. De ce s-a mai întrupat, dacă esenţialul era să moară dumnezeirea? Dacă dumnezeirea ar fi fost muritoare, de multă vreme l-ar fi aranjat Lucifer pe Iisus, apoi l-ar fi surprins şi pe Dumnezeu cu o lovitură de stat foarte fizică. Dar Dumnezeul adevărat nu se compară cu zeii grecilor.

N-ai înţeles argumentul lui Iisus luat din Ps 110. Iudeii mai numeau pe Messia, “Fiul lui David” (potrivit profeţiei făcute lui David de Dumnezeu în 2 Samuel 7:12-14). Iar Iisus a vrut să le atragă atenţia că Messia este nu doar fiu al lui David, ci şi Unul pe care David Îl recunoaşte ca “Domnul meu”. Aceasta pentru a le atrage atenţia asupra faptului că Messia este mult mai mult decât regele davidic eliberator pe care ei Îl aşteptau.

Faptul că ei n-au mai avut cuvânt, înseamnă că nu prea se gândeau la adevărata origine a lui Messia. Bineînţeles, David ştia că este urmaşul său, dar ştia mai mult de atât. Iar profeţia făcută lui David este dublă, fiindcă se referă în acelaşi timp la Solomon (şi la oricare dintre urmaşii lui domnitori) şi la Ultimul reprezentant al dinastiei, marele Messia. De fapt, teologii sunt în acord că şi în Psalmul 2, profeţia se referă în acelaşi timp la David şi dinastia lui, şi, tocmai prin aceasta, la Messia. Altminteri nu s-ar fi scris acolo despre un rege “în Sion (Ierusalim)”, care avea, la acea dată, un sens absolut geografic, identificabil. Iisus nu a domnit şi nu va domni în acel Sion sau în vreo altă făcătură sionistă modernă.

Arius: “BLASFEMIA sau HULA a fost rostita public de Isus chiar si inainte de Sinedriu. Verifica te rog. El a spus ca este Fiul lui Dumnezeu si de aceea au luat iudeii pietre sa-L omoare, nu?”

FL: E adevărat, deşi nu acesta era mesajul principal al lui Iisus (e adevărat ce am spus că El S-a ferit pe cât posibil de o pretenţie explicită că este Messia/Fiul lui Dumnezeu. POţi vedea însă că în cele mai multe cazuri, alţii sunt cei care îi atribuie titlul, şi fiecare, după înţelegerea lui. Unii înţelegeau mai mult, fiind îngeri, cărturari sau ucenici ai lui Iisus. Când un păgân vorbea, nu făcea decât să repete expresiile evreilor, înţelegându-le într-un mod limitat:
1. Satan şi demonii: Mt 4:3,6; 8:29; Mc 3:11; 5:7; Lc 4:3.9.41; 8:28
2. Credincioşi apropiaţi: Mt 14:33; Petru: Mt 16:16; Ioan Botezătorul : In 1:34; Natanael In 1:49; Marta: In 11:27.
3. Caiafa şi preoţii: Mt 26:63; 27:40.43; Mc 14:61; Lc 22:70; In 19:7
4. Centurionul Mt 27: 54; Mc 15:39;
5. Iisus (vorbind prietenilor Lui): orbului vindecat: In 9:35; surorilor din Betania: In 11:4.

Ioan arată că Iisus a folosit titlul „Fiu al lui Dumnezeu”, în mod implicit aplicată la Sine (deşi niciodată nu a spus „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu”, într-un sens clar, explicit, cu privire la începuturile despre care vorbeşti). Iisus era acum spre sfârşitul activităţii publice (In 5:17-25-47; 10:36). Iar când evreii L-au luat la rost, El S-a justificat cu un UZ POETIC al termenului (vezi In 10:34-35) citând din Ps 82:6, şi nu cu referiri la vreo naştere precreaţională.

Este deosebit de interesant de urmărit că în majoritatea cazurilor unde este prezent titlul „Fiul lui Dumnezeu”, apare ca un adaus sau expresie paralelă la titlul Christos (Mc 1:1; In 20:31; FA 8:37 este nul, apare doar în manuscrise târzii; 2Cor 1:19):

Observă, te rog, cu atenţie, următoarele texte, ca să vezi sensuile în care este folosită expresia: sensurile sunt deiferite, ceea ce înseamnă că expresia trebuie înţeleasă contextual. Iar dacă este folosită ca titlu pentru Iisus, curpinde toate acestea, şi poate şi altele. Dar nicăieri nu se face trimitere la o naştere fizică pre-creaţională: toate se aplică la calitatea regală sau/şi divină a Christosului întrupat.

—-Lc 1:32 El va fi mare, şi va fi CHEMAT Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David *(aici este un titlu pe care Îl capătă prin întrupare, nu o calitate moştenită dinaintea erelor)
—-Lc 1:35 Îngerul i -a răspuns: ,,Duhul Sfînt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. DE ACEEA Sfîntul care Se va naşte din tine, VA FI CHEMAT Fiul lui Dumnezeu * (pentru că este creat de Duhul Sfânt în sânul fecioarei, şi nu are tată biologic)
—-Lc 3:23.38 Iisus…, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu. (aici este Fiul lui Dumnezeu, fiind fiu al lui Adam care avea titlul regal de fiu al lui Dumnezeu).
—-Lc 4:41 Din mulţi ieşeau şi draci, cari strigau şi ziceau: ,,Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.“ Dar El îi mustra, şi nu-i lăsa să vorbească, pentrucă ştiau că El este CHRISTOSUL * (în acest caz, Fiul lui Dumnezeu = CHRISTOSUL).
—-In 1:49 Natanael I-a răspuns: ,,Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!” *(Cum spuneam şi eu, Fiul lui Dumnezeu/Christosul, este titlu regal: Regele lui Israel, nu o fiinţă născută fizic din Dumnezeu)

În ce priveşte relaţia dintre titlul Fiul lui Dumnezeu şi ÎNVIERE, iată ce spune Poavel:
—-Rom 1:4…” iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,”
În acest caz, învierea lui Iisus este văzută ca o dovadă a mesianităţii Lui, o mesianitate pe care El o înţelegea ca fiind întruchipată într-o fiinţă umană care este şi divină în acelaşi timp. Bineînţeles că învierea nu răspunde la întrebarea dacă divinitatea Lui este inerentă sau dacă este derivată. Ea dovedeşte însă că tot ceea ce Iisus pretinsese despre Sine era adevărat.

Arius: “Evreii nu puteau accepta ideea ca un om sa pretinda ca este Fiul lui Dumnezeu.”

FL: Da, în general. Dar ştiau ei că Messia, care urma să vină, este şi Dumnezeu? Eu nu ştiu dacă ei citiseră asta doar în Isaia 9 (Părintele veşniciilor) sau în Ps 2 (Fiul –Messia/Regele lui Israel), nu am studiat toată teologia iudaică antică, dar e clar că pe ei nu-I scandaliza pretenţia că Messia este Fiul lui Dumnezeu. Ţi-am arătat de atâtea ori că ei, sau cel puţin mai mmarii lor CREDEAU aceasta. Chiar te faci că nu vezi? Ce a întrebat Caiafa pe Iisus la judecată? Cine a spus că Messia este Fiul lui Dumnezeu? Nu asta era problema, dacă Messia este Fiul lui Dumnezeu, ci faptul că Iisus, pe care ei erau bucuroşi să-l considere un simplu om, sugerase, şi (mai în secret, apoi mai pe faţă) spusese direct că El este Messia = Fiul lui Dumnezeu.

Arius: “crezi ca ar fi acceptat mai usor ideea ca un inger se face pe sine deopotriva cu Dumnezeu?… “

FL: Iar umbli cu copilării. Ai citit Exodul 3 ?
Da, e adevărat că evreii s-au prins de exprimarea lui că este “Fiul lui Dumnezeu” (deşi explicaţia dată de El era departe de a se referi la divinitate), dar aici avem de a face cu dorinţa lor de a-L condamna cu orice preţ. Ei foloseau cuvintele Lui în mod abuziv, neştiind, de fapt, că chiar şi în acest sens (că Se pretinde egal cu Dumnezeu) erau adevărate.

Cei care au cercetat serios procesul lui Iisus, au descoperit că a fost încălcată dreptatea în toate sensurile. Procesul a fost o mascaradă, şi nu se poate pune nici obază pe cuvintele acuzatorilor. Desigur, ei nu aveau de gând să condamne la moarte pe oricine se dădea drept Messia. Dacă era pe gusturile lor, OK. Nu l-au primit ei pe Bar-Kochba, şi n-a fost acesta proclamat Messia de către cel mai mare rabin, Akiba, în 132 ?

Chestia cu greselile se intelege de la sine, fiindca toti gresim in multe feluri. Doar sa nu-mi atribui mie greselile tale…

Si acum sa intram in subiect. Deci, inteleg ca Ps. 2 este punctul forte al ideii ca “astazi Te-am nascut” se refera la inviere etc., oricum la o zi terestra, nicidecum la una ante-pamanteana. Eu am luat in considerare aceasta idee si am mers pe ea pana la capat, dar am ajuns tot la un “paradox”, adica la o fundatura, vorba lui Ionica. De aceea am acceptat ca “astazi” se refera la o zi din vesnicie, lucru confirmat si de alte texte biblice care vorbesc despre Isus ca fiind supus Tatalui anterior intruparii.

Uite, hai s-o luam cu pasi marunti, ok? Ps.2 vorbeste despre urmatoarele evenimente:
1. Ungerea
2. Rascoala domnitorilor
3. Domnul rade de ei
4. Discursul Unsului
5. Apelul psalmistului

In FA 4 este prezentata rascoala domnitorilor, Pilat, Irod etc. fiind protagonistii. Prin urmare, ungerea trebuie sa fi avut loc deja in momentul rascoalei, ea putand fi invierea, moartea, botezul, nasterea in Betllem etc. Acum, indiferent care e evenimentul pe care l-ai considera ungerea, ca sa poti unge pe cineva, trebuie sa ai pe cine, adica trebuie sa se fi nascut, nu?…

Dar tu sustii ca “nasterea” este invierea. Foarte bine. Atunci, cand are loc ungerea?… Sa spunem ca e intronarea in ceruri, ok?Neajunsul este ca asta ar insemna ca Isus a devenit Fiu abia la inviere, desi El a fost condamnat la moarte fiindca se considera deja Fiu inainte de inviere. Si sunt mlte ocazii in care El este numit Fiu inainte de inviere!…

Daca tii cont de FA:10:38 si alte texte, ungerea este botezul, asa ca nasterea trebuie sa fie ceva anterior, adica intruparea. Dar si in acest caz pica ideea ca “astazi” se refera la inviere. Asa ca, crede-ma, din cate observ eu, Ps.2 nu sustine deloc ideea ca astazi se refera la inviere, decat daca vrei neaparat sa crezi tu asa.

Observa insa ca Isus este considerat CUVANTUL, cu articol hotarat!, inca dinainte de intrupare, asa ca HOTARAREA pe care o vesteste El se refera la tot ce a spus El chiar si inainte de intrupare, fiindca El niciodata n-a spus ce l-a taiat capul, ci doar ce i s-a dat sa spuna. Si in felul acesta, momentul nasterii Sale poate fi considerat undeva in vesnicie, iar Ungerea este momentul botezului, cum spune Scriptura. Cat priveste invierea, poti s-o consideri si nastere din morti, asa cum o face si Pavel de altfel in Coloseni 1:18. Numai ca el n-o confunda cu nasterea propriu-zisa din v. 15, o nastere distincta de cea dintre cei morti…

Numele mostenit de Isus are de-a face cu numele ori calitatea de DUMNEZEU, fiind Fiul lui Dumnezeu. Cand se naste cineva, mosteneste nu doar numele de familie ci si trasaturile distincive ale parintelui, in cazul nostru Dumnezeu. Am mai spus asta, eu ineleg ca Isus a mostenit de la Tatal caracterul Sau, Duhul Sau, impreuna cu toate prerogativele care decurg de aici, mai putin “varsta”, care niciodata nu este aceeasi in cazul unei filiatii autentice. Iin cazuri de filiatie “asumata” se poate ajunge si la situatia ca fiul sa fie mai batran ca tatal. Dar nu e cazul nostru, fiindca Scriptura il considera doar pe Tatal vesnic, iar Fiul a fost pentru un timp chiar si mort!… Iar eu prin asta inteleg ca n-a mai avut viata, caci suflarea de viata si duhul Sau s-au intors la Tatal care L-a nascut si care apoi L-a inviat din morti, asa cum ne va invia si pe noi…

Ps. 110 e clar zic eu, fiindca David il numeste pe Isus “Domnul meu” – o realitate pentru El, nu doar o profetie viitoare… fiindca Isus, desi inca neintrupat, era cunoscut si recunoscut de David ca fiind Domnul lui. Acesta este sensul din spusele lui Isus: David stia ca Domnul lui, cel care l-a aparat, condus, binecuvantat etc. de-a lungul vietii sale, urma sa devina preot dupa randuiala lui Melhisedec… si prin intrebarea Lui, le atrage atentia iudeilor ca David il considera Domn, nu un descendent…

BLASFEMIA sau HULA a fost rostita public de Isus chiar si inainte de Sinedriu. Verifica te rog. El a spus ca este Fiul lui Dumnezeu si de aceea au luat iudeii pietre sa-L omoare, nu? Si era public destul… Iar asta n-a fost doar o data, ci de mai multe ori. Deci, argumentul tau nu sta daca il verifici cu ce spune Scriptura. De altfel, te contrazici singur chiar si in postul tau de mai sus, fiindca odata spui ca pana atunci n-a spus ca este Mesia, iar dupa aceea sustii ca Isus s-a declarat Fiul lui Dumnezeu de mai multe ori, ceea ce e adevarat. Iar dupa teoria ta, fie ca spunea ca este Fiul lui Dumnezeu fie Mesia, era totuna, nu?… Dar oricine citeste va vedea ca pe evrei nu-i deranja ca se facea Mesia, ci doar cand spunea ca este Fiul lui Dumnezeu.

Evreii nu puteau accepta ideea ca un om sa pretinda ca este Fiul lui Dumnezeu. Asa ca, pentru ca teoria ta sa fie adevarata, ar insemna ca ei de fapt asteptau ca Mesia nu un om ci o fiinta extraterestra, ceea ce contrazice clar Deut. 18 si alte texte mesianice pe care ei le stiau bine, poate mai bine decat noi… Dar chiar si in acest caz, sa zicem ca venea la ei un inger care spunea ca este Mesia, crezi ca ar fi acceptat mai usor ideea ca un inger se face pe sine deopotriva cu Dumnezeu?…

Asa ca repet, ceea ce i-a innebunit pe evrei n-a fost ca un “nimeni” din Galilea se pretindea Mesia, desi si asta a deranjat pana intr-un punct, ci pretentia lui ca este Fiul lui Dumnezeu. Mai verifica si o sa vezi ca asa stau lucrurile. De altfel, in Ioan se spune asa:

Iudeii i-au raspuns: “Noi avem o Lege si dupa Legea aceasta, El trebuie sa moara, pentru ca S-a facut pe Sine Fiul lui Dumnezeu”.

Intrebare: interzicea Legea ca cineva sa se declare Mesia?… Pai daca-i asa, da-mi voie sa repet ce am spus si in postul trecut, anume, ca INDIFERENT CINE ar fi spus ca este Meisa urma sa fie condamnta la moarte! Poti sustine o asa idee?…

Hai, gandeste putin, ca poti!…

E adevărat, în Evrei 1 Fiul este în contrast cu îngerii, dar nu în sensul pe care-l suspectezi: că FIUL implică naştere, iar ÎNGERII implică creaţie. Îngerii sunt numiţi adesea “fii ai lui Dumnezeu” (Iov 1:6; 2:1; 38:7), iar Fiul şi El rolul de înger (sol) în cele mai multe cazuri în care apare expresia “îngerul Domnului (sau, lui Dumnezeu)” în VT. Evrei 1 vrea doar să spună că pe niciunul din aceşti îngeri-fii nu îi numeşte Dumnezeu FIUL SĂU, în sensul în care este folosit termenul în Psalmul 2 – unde, oricât te-ai strădui, nu poţi găsi decât o aplicaţia mesianică-regală a titlului.

Recunoaşte cinstit că în Psalmul 2 nu găseşti nici o urmă de referire la o filiaţie divină naturală. Este vorba de o metaforă, pur şi simplu. Acum e rândul tău să dovedeşti că nu dormi când citeşti psalmul.

E adevărat, autorul spune că Fiul “a moştenit” un nume unic. Dar trebuie mai întâi stabilit că numele moştenit nu este acela de FIU, fiindcă Tatăl nu a purtat niciodată numele de Fiu, deci nu poţi lăsa ca moştenire ce nu ai avut niciodată. În al doilea rând, mult mai important, acest “nume mai presus de orice nume” se aplică aici Christosului înviat (după întrupare), vorbind despre Iisus CA OM (aşa cum apare şi în Fip 2:9-11). Iisus ca om moşteneşte un nume unic, mai presus de toţi oameni şi de toţi îngerii, pentru că prin naştere a moştenit natura divină. El nu este doar un om. De acord că moştenirea se datorează naşterii, dar aici este vorba de Christos ca om, iar dacă se citează Ps 2, care subliniază mesianitatea, printr-un sens FIGURAT al termenului FIU, înseamnă că, indiferent care ar fi momentul subliniat de autor, el se referă la Christosul întrupat, nu la o naştere fizică divină, dinainte de a fi lumea.
Dacă la o astfel de naştere s-ar fi referit, atunci cel mai potrivit era s-o spună undeva între versetele 2-3.

Tot aici Pavel leaga Ps.2 de Ps.110, care, in esenta, este un alt argument in favoarea ideii ca Isus este atat Fiul lui Dumnezeu cat si preotul “uns” chiar de Tatal. Aminteste-ti de discutia lui Isus cu fariseii, in care ii intreaba “deci, al cui Fiu este Domnul” care sta la dreapta Domnului?… Daca nu e fiul lui David, atunci Fiul cui este?… Iar notinea de fiu, in contextul discutiei, este acela de “urmas”, “descendent”, “mostenitor”…
Ps 110, cu care a provocat Iisus pe iudei, şi pe care-l foloseşte autorul în Evrei 1, nu-ţi slujeşte pentru a argumenta că Fiul ar avea un început în timp. Psalmul este mesianic, se referă la întronarea lui Christos după înălţare, aşa că tot ce se vorbeşte se referă la experienţa Sa umană, după întrupare, şi nu la presupuse începuturi divine.

Da, Iisus a fost condamnat la moarte pentru că a recunoscut că este Fiul lui Dumnezeu, şi juriul a interpretat faptul ca o blasfemie. Dar observă, te rog, că iudeii ştiau că Fiul lui Dumnezeu este un alt titlu pentru Messia (Christos):
Mc 14:61: Arhiereul L-a întrebat iarăşi: ,,Eşti tu, CHRISTOSUL, FIUL CELUI BINECUVÂNTAT?“62 Iisus i-a răspuns: ,,EU SUNT [ego eimi]”, şi (a adăugat), veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta Puterii şi venind pe norii cerului.” 63 Atunci arhiereul şi-a rupt hainele şi a zis: ,,Ce nevoie mai avem de martori? 64 Aţi auzit blasfemia; ce hotărâţi deci ?” Şi toţi L-au condamnat la moarte.

Dacă citeşti atent textul, blasfemia nu consta în afirmaţia că Christos este Fiul lui Dumnezeu (afirmaţia este făcută de pontif în realitate). S-a socotit blasfemie că Iisus, acest „nimeni”, un vagabond galileean, un nazarinean care făcea pe rabinul, care nu se subordona planurilor lor, şi care îşi permitea să facă ordine în curţile templului şi ale sufletul lor, tocmai el spunea că este Messia…. (De fapt, această declaraţie publică a fost mult timp aşteptată, fiindcă Iisus nu afirmase niciodată în public că El ar fi Christos. Mai mult, a interzis şi ucenicilor, şi pacienţilor vindecaţi, şi demonilor să-L numească astfel.) Vezi şi Mat 26:63 … Marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: ,,Te conjur, pe Dumnezeul cel Viu, să ne spui dacă eşti tu CHRISTOSUL, FIUL LUI DUMNEZEU.”

Şi am să-ţi mai spun una. Termenul de blasfemie (hulă), aşa cum e folosit în Scripturi, nu înseamnă întotdeauna pretenţii divine din partea cuiva. Orice afront, ofensă, defăimare, aduse lui Dumnezeu sau oamenilor, poartă asemenea denumire. Se poate referi la profanarea Numelui lui Dumnezeu, dar şi la calomnierea, defăimarea unui om. Doar că noi îl folosim destul de rar şi doar în sensul de arogare a unor atribute sau nume divine, de aceea am uitat celelalte sensuri, sau mai bine zis, n-am apucat să le învăţăm. Blasfemia era, în acest caz, afirmaţia că Iisus este Christos. Dar afirmaţia lui Iisus fusese mai inteligentă. Când El a răspuns, a ales să folosească expresia “EU SUNT”. În textul grecesc ai aici EGO EIMI, exact ca în Ex 3, şi în multe alte locuri, culminând cu răspunsul din Ghetsemani şi declaraţiile din Apocalipsă (Gn 17:1; Ex 3:6, Mt 14:27; 22:32; 24:5; Mk. 6:50; 13:6; 14:62; Lc 22:70; 24:39; Jn. 4:26; 6:20, 35, 41, 48, 51; 8:12, 18, 24, 28, 58; 9:9; 10:7, 9, 11, 14; 11:25; 13:19; 14:6; 15:1, 5; 18:5f, 8; FA 9:5; 18:10; 22:8; 26:15; Ap 1:8, 17; 2:23; 21:6; 22:16). Desigur, expresia este obişnuită, oricare dintre noi spunem “eu sunt”, cu privire la noi înşine. Dar în gura Aceluia care era condamnat ca pseudo-messia, afirmaţia era îndrăzneaţă. Nu ştim însă expresia pe care o va fi folosit-o Iisus în aramaică sau ebraică.

Oricum a-i da-o, Iisus era judecat acolo nu pentru motive reale. El fusese deja condamnat de ei, de multă vreme, şi acum căutau motivele, se grăbeau chiar. Referitor la textul din Ioan 10:24, poţi observa că evreii se refereau la identitatea mesianică a lui Iisus, aşa cum ai citat tu: “Iudeii L-au înconjurat, şi I-au zis: „Până când ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Christosul, spune-o pe faţă.” Tu zici că ei îşi ieşeau din minţi că El Se făcea pe Sine Fiul lui Dumnezeu. E adevărat. Dar pentru ei, acest titlu nu era ceva diferit de Christos, aşa cum am dovedit mai sus, fiindcă aşa spunea şi Caiafa. Mai mult, faptul că Iisus S-a referit la scena din Daniel 7, “venind pe norii cerului… unul ca un fiu al omului”, referire mesianică recunoscută de ei, ACEASTA a pus capăt răbdării lor. Nu ai dreptate că pe evrei îi înfuria identificarea pe care o făcea El între Messia şi Fiul lui Dumnezeu. Cu atât mai puţin îi scoate asta din minţi pe teologii de azi, sau pe Satan. De ce să fie Satan mai supărat pe un Christos născut fizic din Dumnezeu, decât pe unul care este în toate asemenea lui Dumnezeu, şi totuşi suspus ca un adevărat fiu ?

Arius: “el isi incepe argumentarea invierii abia atunci cand spune “Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis… “,

FL: Se vede că ori nu ai citit ce ţi-am scris (ai crezut că le-am scris dormind pe toate), în locul tău aş fi citit tot cu atenţie, doar doar am să mai găsesc vreo greşeală. Dar eu am arătat că vorbitorul începuse să afirme învierea deja din v. 30-32, prin cuvintele “Dar Dumnezeu L-a ÎNVIAT DIN MORŢI” (v. 30). De la v. 33 oferă argumente biblice în favoarea învierii. Aşa este şi normal. Întâi afirmi, apoi argumentezi, dovedeşti.
Nu era nevoie de un argument al persoanei lui Iisus, se ştia că Iisus este Iisus din Nazaret şi că fusese condamnat. Pavel aducea un argument al mesianităţii Lui. A prezentat învierea ca argument suprem al mesianităţii (cel puţin pentru generaţia aceea martoră). De altfel, simt că eştim pe aproape cu înţelegerea, numai că nu crei să recunoşti că NICĂIERI în aceste locuri, FIUL nu este explicat cu referire la o naştere din Dumnezeu, fizică şi pre-creaţională, la care te referi tu. Nu există nici o explicaţie de acest fel în Scriptură, ci doar specularea cuvintelor “Fiu” şi “născut”, care sunt termeni figuraţi, cu mare încărcătură spirituală, dar nu cu sens literal / propriu / fizic.

E adevărat că în FA 26:6 e vorba de învierea morţilor, dar Pavel a folosit subiectul pentru cel puţin două motive (strategic şi apologetic), bine ştiind că în concepţia iudaică, învierea morţilor era asociată cu venirea lui Messia. [ http://www.jewishencyclopedia.com/view.jsp?artid=233&letter=R#652 „As a matter of fact, resurrection formed part of the Messianic hope (Isa. xxiv. 19; Dan. xii. 2; Enoch, xxv. 5, li. 1, xc. 33; Jubilees, xxiii. 30)]. 1. pentru ca în cazul apariţiei unei dispute în auditoriu, fariseii, care erau în majoritate, să poată ţine cu el, împotriva saducheilor (care nu credeau în înviere); cf. FA 23:6+; 2. pentru că el predica mesianitatea lui Iisus, aducând argumentul învierii Lui; 1 Cor 15:16-17.
De aceea este normal că nădejdea lui Israel era Messia, pentru că El aducea învierea morţilor.

Arius: “Care este momentul vorbirii lui Dumnezeu din Ps.2?… Pai sa ne gandim putin: care este momentul din care Isus a inceput sa vesteasca hotararea Lui?… De cand a inceput Isus sa faca si sa spuna ceea ce ii cere Tatal? De la proslavire? De la inviere? De la botez? De la 12 ani? De la Betleem? Ori dinainte de Beleem?”

FL: Ariusică, nu fugi de text. În Ps 2 Messia nu anunţă hotărârile lui Dumnezeu în general. El anunţă HOTĂRÂREA LUI (cu articol de finit), adică aceea la care se referă tot acolo: numirea Unsului ca rege al regilor şi domn al domnilor (– pentru ce anume se tulbură popoarele de la începutul psalmului?).

Arius: “Vezi ca nu e chiar asa de complicat raspunsul? Trebuie doar sa vrei sa-l si accepti. Altfel, o sa ramai tot printre “paradoxuri”…”

FL. Da, pentru mine mai sunt şi paradoxuri şi lucruri neclare. Tu le înţelegi pe toate, iar acolo unde ceva nu se potriveşte cu descoperirea ta de ieri, nu-ţi faci probleme: elimini din start sau ignori cu graţie. Aşa nu se poate face carte. Nici nu e vorba de teologie măcar aici. Pur şi simplu, puţină logică a discursului.
Nu-i nimic, să zicem că mai am răbdare !

Ti-am spus ca-mi esti simpatic, mai ales ca ai un obicei interesant, de care observ ca nu te dezici: ma invinuiesti de nu stiu ce pacate, ca apoi sa-ti dai seama ca te-a luat gura pe dinainte. Dar stii ca orice pacat marturisit se iarta pana la de 7 X 70 ori pe zi, nu?…

Asadar,

1. Nu e nici o gresela… Din cate stiu eu, cel care vorbeste in FA este Pavel, nu Petru. Verifica si tu.

2. Textul “astăzi Te-am născut” este folosit in NT exclusiv de Pavel. Petru nu-l foloseste niciodata. Deci revino-ti in fire si lasa-l pe Petru in pace, fiindca iar faci “greseala” de mai sus si apoi mi-o reprosezi tot mie. De asemenea, observa te rog ca eu am folosit cuvantul “sistematica” intre ghilimele. Nu-ti spune nimic chestia asta? Ori tu esti prea obosit ca sa observi si detaliile? Mai citeste o data cand esti odihnit, poate atunci prinzi si sesul usor ironic folosit, fara sa te superi.

Revenind la Ps.2, observa ca in Evrei 1, este prezentat Fiul in contrast cu ingerii. Iar textul este folosit ca un argument in favoarea ideei ca Fiul a “mostenit” un Nume mai presus de a ingerilor. Mostenirea se datoreaza “nasterii”, pe cand invierea se datoreaza “meritelor”. Deci Pavel spune cine este Isus si-L prezinta ca fiind Fiul lui Dumnezeu, “oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui” (a Tatalui).

In cap. 5, Pavel foloseste textul ca un argument in favoarea ideii ca Isus, chiar daca este Fiul Sau, nu si-a luat singur “job-ul” de Mare Preot, ci l-a primit de la Cel in masura sa numeasca preot pe cineva, adica de la Tatal, avand in vedere ca preotul urma sa faca o slujba “in fata” Tatalui. Iar daca Tatal nu accepta pe cineva de preot, ce valoare mai are lucrarea acelui preot?…

Tot aici Pavel leaga Ps.2 de Ps.110, care, in esenta, este un alt argument in favoarea ideii ca Isus este atat Fiul lui Dumnezeu cat si preotul “uns” chiar de Tatal. Aminteste-ti de discutia lui Isus cu fariseii, in care ii intreaba “deci, al cui Fiu este Domnul” care sta la dreapta Domnului?… Daca nu e fiul lui David, atunci Fiul cui este?… Iar notinea de fiu, in contextul discutiei, este acela de “urmas”, “descendent”, “mostenitor”…

Tu spui ca Fiul lui Dumnezeu este doar un alt titlu dat lui Mesia. Deci Mesia = Fiul lui Dumnezeu. Foarte bine. Dar in acest caz, intram in alt “paradox”, deoarece Isus a fost condamnat la moarte pentru ca a spus ca este Fiul lui Dumnezeu. Dar aceasta declaratie a fost considerata hula. Inseamna ca indiferent cine ar fi sustinut ca el este Mesia = Fiul lui Dumnezeu, ar fi ajuns sa huleasca. Prin urmare, evreii erau consitenti ca astepta pe cineva care sa-si atribuie titlul de Mesia = Fiul lui Dumnezeu ca sa-l poata invinui de hula. Poti sustine o asa idee?…

Nu, Florine, evreii n-aveau astefel de idei despre Mesia, dimpotriva. Ei l-ar fi acceptat si pe Isus ca Mesia daca El n-ar fi tinut atat de mult la ideea ca este Fiul lui Dumnezeu. Uite ce spune Scriptura: “John 10:24 Iudeii L-au înconjurat, şi I-au zis: „Până când ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Hristosul, spune-ne-o desluşit.”” Deci, n-aveau nici o problema ca cineva isi spunea Mesia, ci durerea lor cea mare era ca Isus adauga si titlul de Fiu al lui Dumnezeu. Asta-i scotea din minti si tot asta-i scoate din minti si pe teologii de azi… ca de altfel si pe stapanitorul lumii acesteia!

Referitor la logica din FA, eu spun ca oricine citeste fara prejudecati, observa ca discursul lui Pavel este clar cu exceptia felului in care este citat textul din Ps.2, si am aratat motivul: el isi incepe argumentarea invierii abia atunci cand spune “Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis… “, si apoi citeza doua texte la rand. Dar textul nostru este prezentat inainte de acest moment, fiindca el nu este un argument al invierii, ci un argument al PERSOANEI lui Isus, al IDENTITAII sale. Prin acel text, Pavel le spune cine este Isus pe care il prezinta el. Si acelasi lucru il face Pavel si in Evrei cap. 1 si 5, fiindca in primul capitol il prezinta ca Fiu in contrast cu ingerii, iar in cap. 5 il prezinta ca Mare preot. Dar in amble situatii, se specifica clar ca El este Fiul…

Referitor la “nadejedea” din FA13, cred ca Pavel stie mai bine la ce se refera. Iar el spune ca “nadejeda” aceasta este de fapt “invierea mortilor”. Uite, iti dau doua texte care poate te ajuta:

Acts 26:6 Şi acum, Sunt dat în judecată, pentru nădejdea făgăduinţei pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri,
7 şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde împărate, Sunt pîrît eu de Iudei!
8 Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morţii?

Acts 23:6 Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau Saduchei, iar alta Farisei, a strigat în plin Sobor: „Fraţilor, eu Sunt Fariseu, fiu de Fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor Sunt dat în judecată.”

Care este momentul vorbirii lui Dumnezeu din Ps.2?… Pai sa ne gandim putin: care este momentul din care Isus a inceput sa vesteasca hotararea Lui?… De cand a inceput Isus sa faca si sa spuna ceea ce ii cere Tatal? De la proslavire? De la inviere? De la botez? De la 12 ani? De la Beteem? Ori dinainte de Beleem?…

Colossians 1:15 El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi-născut din toată zidirea.
16 Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care Sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.
17 El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.

Vezi ca nu e chiar asa de complicat raspunsul? Trebuie doar sa vrei sa-l si accepti. Altfel, o sa ramai tot printre “paradoxuri”…

Răspunde la întrebările:

1. Cum se face că îmi copii numai greşelile ? (de mai multe ori, referindu-te la textul din FA 13 ai zis “Pavel”… =D> )
2. Dacă “astazi” nu se referă la ziua învierii, atunci la ce zi se referă ? Presupunând că Petru a greşit aplicând acel ASTĂZI la înviere, sau, hai să zicem, după viziunea ta, am greşit noi cu “sistematica” (deşi nu-i vorba de sistematică aici), aplicând textul la înviere. Dar tu, când citeşti Ps 2, la ce aplici acel ASTĂZI, care se adresează unuia care este proaspăt “uns ca împărat în Sion/Ierusalim” ?

“Va mai spun un sigur lucru, care poate o sa va ajute un pic: ….in FA 13 ….vorbirea lui Pavel este tare “ciudata”, de parca si-a pierdut logica si claritatea de pana in acel moment. Uite, ca sa nu ziceti ca sunt baiat rau, am sa va redau mai jos textul intr-o interpretare strict personala. Ok?”

FL: OK, este, într-adevăr, strict personală. Cred că eşti primul care ai observat că logica apostolului ar fi aici încurcată.

În FA 13:32 ai aplicat “făgăduinţa” la învierea din morţi. Dar aici este vorba de făgăduinţa făcută de Dumnezeu lui Israel prin profeţi, că le va trimite un Mântuitor Rege-Preot. Dumnezeu a împlinit această făgăduinţă înviind pe Omul Iisus din Nazaret (care a susţinut că El este Messia). Expresia adverbială “după cum e scris în psalmul al doilea” se leagă de verbul “înviind”. Iar dacă nu eşti sigur, citeşte de la v. 30, ca să vezi că învierea este subiectul logic al întregului discurs. Petru nu cita din Ps 2 ca să filozofeze cu iudeii despre o presupusă naştere din veşnicii a lui Iisus, ci în fiecare expunere, ei erau martori ai învierii Lui, şi predicau învierea printre evrei şi neevrei, ca un argument al mesianităţii lui Iisus, şi ca speranţă a nemuririi pentru pocăiţi.

Până la urmă, chiar dacă ai avea dreptate în ce priveşte interpetarea petrină a Ps 2 cu referire la identitatea mesianică, şi nu la înviere (deşi tocmai învierea a dovedit mesianitatea Lui printre evrei), atunci rămâne totuşi să ne destăinui ce înseamnă “ASTĂZI Te-am născut!”. Care este momentul vorbirii lui Dumnezeu în Ps 2 ?

FL: Teologia sistematică chiar le are aşezate, dar nu doar pe ale Scripturii: este o sinteză. Ea cristalizează temele doctrinei creştine, aşa cum sunt ele expuse de sistemele teologilor, din era patristică şi până astăzi. Ea oferă adesea referinţe biblice, dar în esenţă este un hibrid între istoria dogmei, filosofie creştină, teologie biblică. În unele cazuri, este o expunere teologico-filosofică în limbaj eseistic. Nu am nimic împotriva ei, am doar în favoarea ei credinţa că ea trebuie să se subordoneze teologiei biblice. În contrast, teologia biblică (la modul ideal), nu este dependentă nici de teologia istorică, nici de dogmatica confesională, etc., ci numai de competenţa, instrumentele şi imparţialitatea exegetului. So much for that!

BP: Daca –:astazi “se aplica la Inviere atunci cum intelegem toate afirmatiile facute de Isus inainte de inviere ??? Si cum citim toate afirmatile oamenilor de linga EL “cu adevarat acesa este FIU de DUmnezeu”

FL: Nimeni nu pune la îndoială afirmaţia ta. Dar discuţia a plecat de la citatul lui Petru din Ps 2. Indiferent dacă Petru a înţeles bine sau nu, ca să ne exprimăm aşa mai liber, este clar că el s-a referit la înviere. Desigur că el auzise şi mărturisise că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Dar Petru nu se referea la începutul existenţei divine a lui Iisus când cita din Ps 2, ci ştia, ca toţi evreii, că acela este un psalm mesianic. În traducerea parafrazată aramaică (Targum), care reflectă înţelegerea iudaică din primele secole (evitând ideea de naştere din Dumnezeu!), stihurile din psalm sunt redate astfel: “Voi spune hotărârea [Domnului] (IHWH). El mi-a zis: ‘Tu îmi eşti drag cum este drag un fiu tatălui său; tu eşti curat, ca şi cum azi te-aş fi creat!” Şi nu mă mir de reacţia evreilor aici, fiindcă în VT nu există nicăieri expresia Fiul lui Dumnezeu. (În aramaica lui Dan 3:25 ar putea fi singura referinţă; dar în gura unui păgân, cu greu ar avea semnificaţie creştină).

Din punct de vedere lingvistic este clar că “fiu de Dumnezeu” înseamnă “fiinţă divină”, tot aşa cum “fiu al lui Adam” (fiu de om) înseamnă fiinţă umană. Când ebraica se referă la un exemplar dintr-o categorie, acel exemplar este numit “ben” (fiu). Dar când evreii se referă la Messia ca “fiu al lui Dumnezeu” în Evanghelii, nu ştiu dacă ei înţelegeau prin asta, în mod necesar, că Messia pe care îl aşteptau trebuia să fie o persoană divină (deşi Isaia 9 spusese aceasta).

Mai degrabă înclin să cred că titlul de “fiu al lui Dumnezeu”, dat lui Messia de către evrei, era o metaforă a regalităţii (mesianităţii) Lui, deoarece atunci când Dumnezeu Se referă la urmaşul lui David (în prim plan Solomon şi urmaşii lui; în al doilea plan, ultimul, marele Messia, 2Sam 7:14 „Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu”). Fiind vorba aici de regalitate (pentru că asta înseamnă Messia), şi având în vedere că era obişnuit în lumea vecină lui Israel ca regii să fie socotiţi “fiii” zeităţii principale, mi se pare normal ca Biblia să folosească această metaforă pentru dinaştii iudei legitimi (predecesori şi uneori prefiguranţi ai lui Messia).

Dacă până la înviere nu L-au recunoscut, după aceea nu aveau nici o scuză să nu-L mai recunoască drept Fiu al lui Dumnezeu. Prin înviere, Iisus a făcut ca vina inscripţionată ironic deasupra capului Lui atârnând pe cruce, să devină o realitate: “…..dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor” (Rom 1:4). De fapt, ai spus şi tu asta. Corect. Dar încă rămâne de văzut dacă Pavel foloseşte această expresie ca o metaforă a mesianităţii Lui, aşa cum o foloseau evreii, sau dacă se referă la natura Sa divină. În ce mă priveşte, eu cred că textele care susţin incontestabil divinitatea lui Iisus, sunt acelea în care se spune în mod clar că El este Dumnezeu/divin, sau unde este identificat în mod implicit cu Dumnezeul lui Israel. Învierea în sine nu mi se pare, pentru moment, un argument al divinităţii, deoarece atâţia credincioşi au înviat, chiar şi odată cu Iisus, fără să aibă natură divină. În cazul lui Iisus însă, El fusese crucificat tocmai pentru vina că se pretindea Împăratul iudeilor (Messia), iar învierea Lui a dovedit că avusese dreptate, că El era Messia. Şi, după Cruce, urma coroana. De aici relaţia dintre învierea lui Christos şi un psalm de încoronare.

Observ ca aveti probleme seriose cu “sistematica”… Pai era vorba de trei momente, da? Primul este nasterea intaiului nascut, apoi ducerea lui in lume, iar apoi ducerea “iarasi” (adica a doua oara) in lume. Cand s-au implinit aceste lucruri?…

Imi spuneti si mie cum il duci in lume un intai-nascut pana nu ai pe cine duce, adica n-ai un intai nascut? Sper sa nu-mi spuneti ca Isus exista doar de la Betleem… In plus, pe ce baza fost El condamnat la moarte? Nu fiindca a sustinut sub juramant ca este Fiul lui Dumnezeu? Si atunci cum de textul cu “astazi…” se refera la ziua invierii? Ce “sistematica” (cronologica) mai e si asta?…

In fine, n-are rost sa va mai fac zile fripte pe o chestie pe care voi oricum nu vreti s-o vedeti. Va mai spun un sigur lucru, care poate o sa va ajute un pic: Pavel nu a aplicat nicidecum textul acesta la inviere. Cititi atent si fara prejudecati textul in FA 13 si veti observa ca acolo vorbirea lui Pavel este tare “ciudata”, de parca si-a pierdut logica si claritatea de pana in acel moment. Uite, ca sa nu ziceti ca sunt baiat rau, am sa va redau mai jos textul intr-o interpretare strict personala. Ok?

Acts 13:32 Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa (invierii din morti) făcută părinţilor noştri,
33 Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus, (FIUL SAU) după cum este scris în psalmul al doilea: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.” (PAVEL INCA N-A ARGUMENTAT INVIEREA, CI DOAR CINE ESTE CEL INVIAT! DE ACUM INAINTE ARGUMENTEAZA CHESTIUNEA CU INVIEREA DIN MORTI, CU TEXTE LA SUBIECT…)
34 Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: „Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte pe care le-am făcut lui David.”
35 De aceea mai zice şi în alt psalm: „Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.”
36 Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi, şi a văzut putrezirea.
37 Dar Acela pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea.

Sa fiti iubiti!…