va multumesc pentru emisiumile actuale si toate eforturile depuse!
nu sánt nici eu de acord cu toate afirmatiile, dar nici nu m-ar ajuta la nimic o emisiune färä provocäri. discutiile acestea ne ajutä sä gándim singuri. edi constantinescu e o “enciclopedie pe picioare”, mä tot minunez de capacitatea care o da Dumnezeu unor oameni. dar si responsabilitatea e mare!
nu ar fi posibil sa se introduca si o bibliografie a emisiunilor? se vorbeste de anumite carti interesante, dar in timpul discutiei e greu sä le remarci, si un ISBN ar ajuta mult.
v-as fi multumitoare!

Simona Intelectual,

pai tu nu stii ca-n Occident oamenii chiar isi fac iarna car si vara sanie…? Pai la cat dureaza sa trimiti prin Western Union si la cum se schimba cursul valutar, doar vara iti mai permiti sa cumperi pomul de iarna…Capisci?
Iar la treaba cu doctrinele, stai pe-aproape ca vine Danut Tanase imediat si-ti explica el Evanghelia Vesnica…
Welcome to McForum! Nici nu banuiesti unde-ai nimerit…Sper sa nu se prinda baietii aia rai din transeele de la O&P ca si aici ar fi loc de sapat…Anyway, incantat de cunostinta. Si sa mai vii pe-aici. Bye!

Doamne, cu cata convingere vorbeste Edi!
Pur si simplu are un farmec cu care te vrajeste sa-l asculti. E atat de greu sa-i gasesti erori in argumentatie si discernamant… Cum sa nu-l iubesti?
Am ramas totusi cu o nedumerire… o aparenta inconsecventa in afirmatiile dansului.
Dar nu vreau sa-l supar. Oricum nu-mi raspunde.

Edi si Sorin,

Auzim adesea: “Nu, n-am spus asta”, “Nu asta am vrut sa spun”, “Cand am spus asta, m-am referit la…” etc. Sunt expresii pe care le acceptam ca fiind legitime, fiindca cine altcineva stie mai bine decat omul in cauza ce a vrut sa spuna prin cuvintele sale? Dar daca cineva nu doar ca nu-l citeaza corect, ci ii si schimba cuvintele, adauga altele si-i modifica spusele de nu mai seamna deloc cu ce a spus el, cum se numeste asta?…

Prin urmare, ma intreb de ce oare doar Dumnezeu n-are acest drept la corectarea unor “citate”, intelegeri ori interpretari gresite ale Cuvintelor Sale, corectie pe care s-o faca tot El? Si de ce ar avea nevoie de unii care chipurile au citit de mai multe ori Scriptura (macar ca nu-i adevarat!) decat altii si prin urmare au o intelegere mai exacta si corecta pe care s-o impuna “pruncilor” care o citesc pentru prima data? In vechime s-a dovedit ca cei care stiau texte multe pe dinafara si erau mari exegeti, l-au rastignit pe Cel care a vorbit in Cuvant, pe considerentul ca ei stiau “mai bine” ce a vrut El sa spuna!…

Tot asa e si cu crezurile bisericesti. Cine are nevoie de crezurile bisericesti, oricate ar fi ele, 27 sau 28 de puncte si subpuncte, cata vreme are Scriptura in mana? Cine cere ca ele sa fie impuse asupra celor sinceri, si inca pe baza de juramant la ocazia botezului?… Pai cu cine fac legamant bietii oameni care se boteaza: cu biserica ori cu Domnul Hristos? Cui trebuie ei sa fie credinciosi: Bisericii sau Domnului? Oare nu e clar ca prin aceasta metoda li se face spalarea creierului, adica exact ce condamna Isus la farisei cand spunea: “Frumos desfintati voi Cuvantul lui Dumnezeu in favoarea doctrinelor voastre…”!

In esenta eu sustin ca nimeni n-are dreptul sa se erijeze in interpretul lui Dumnezeu, decat daca isi asuma si riscurile de rigoare pana la capat. Dar “interpretii” fug de asa ceva atunci cand vine vorba de asumarea unor responabilitati legate de vesnicie, ei raspunzand filozofic: “noi nu va garantam nimic, studiati singuri!”… Curata nebunie!

Iar cand ajungi in conflict cu unii ca acestia, difera doar metoda prin care iti cer de fapt acelasi lucru: sa renunti la convingerea ta in favoarea unui crez! (despre care chiar si Edi recunoaste deschis ca nu-l intelege – apropo de Trinitate…)

Situatia asta imi aduce aminte de o intamplare dinainte de ‘89, cand un student canta cu chitara sub balconul iubitei sale. Un sergent de militie l-a auzit si s-a repezit spre el: “ce faci aici?” “pai dau o serenada iubitei mele…”
“aha!, serenada? i-a da tu aici serenada!” “pai, stiti, nu pot s-o dau decat iubitei…” “Da? Refuzi sa te supui organului statului?” si a inceput sa-l bata, iar in final l-a dus la sectie unde l-a batut pana dimineata. La ora 7.00 fix a raportat ofiterului “evenimentul” iar ofiterul l-a poftit pe student in birou, i-a oferit o cafea, o tigara etc. Si-a cerut scuze pentru tratamentul dur de care a avut parte in cursul noptii… “stii, astia sunt prosti, de la tara…etc”., iar tanarul a rasuflat usurat si a intrebat: “deci, acum pot sa plec la iubita mea…?” “da, sigur ca da… insa inainte lasa te rog serenada pe masa…”

Cam asta e situatia cand vine vorba de “organul” bisericii… din Romania sau de aiurea. Toti fac acelasi lucru, doar ca au metode diferite. As vrea sa-l cunosc si eu pe pastorul adventist care ar indrasni sa aiba in “turma” sa si cativa arieni sau macar semiarieni!…

In fine, mi-a placut emisiunea, fiindca a avut ritm si a punctat bine unele chestii, per total sunt sceptic ca se va intampla ceva concrect in sensul ideilor prezentate. Vorba aceea: nimeni nu poate sluji la doi stapani. Iar cat timp “stapanul” care da painea spune ceva, nu cred ca voi sau altii le veti iesi din cuvant. Cel putin pana la proba contrarie…

PS. George, esti simpatic!…

Arius
Apreciezz comentariile tale !
Referitor la observatia ta “nimeni nu poate slujii la doi stapini” Da ! si eu sint un pic scheptic ,dar in acelasi timp si optimist .Ce vedem si auzim sar putea sa fie doar un preludiu la ceva ce este inevitabil.
Ca o analogie ,ma gindesc la –”crepatura “ivita la zidul unui baraj de apa.La inceput este ceva mic si pare neinportanta dar ..asteapta sa si o sa vezi —este ceva asemanator cu perestroica lui Gorbacev ,cind oamenii gusta “adevarata libertate “in gindire
acest fenomen devine –ireversibil–.Unii vor striga–apostazie–si vor ramine sclavii ideilor lor preconcepute iar altii vor experimenta -”libertatea “ce numai “adevarata evanghelie “o poate da .
Edi si Sorin sint o echipa buna si sau angajat la ceva ce nici ei inca nu realizeaza pe deplin .
Nu astepta de la ei perfectiune ci apreciaza curajul de a “lua taurul “de coarne.
Vom trai si vom vedea !!
Ps–George —apreciez sentimentele tale pentru –Edi si Sorin–si in mod special afirmatia—sa facem diferenta intre –ipocrizie—si –intelegere gresita.
Da !!–acessti oameni pot fii acuzati de multe lucruri,dar ipocrizia nu este printre ele.
cu grag Beni.

Da, Arius are dreptate in ceea ce spune.

Vizionand prima parte a acestei emisiuni, m-am imbatat de vinul Babilonulu si eram cam groghi la un momendat.
Mi-am revenit putin din mahmureala si am auzit vag cate ceva depre unele adevaruri tainuite…
“Adevarul” despre Trinitate, care este o invatatura pe care Cuvantul lui Dumnezeu nu o sustine.
Hristos vorbind doar de Tatal Sau, iar Tatal Sau vorbind doar de Fiul Sau.
Duhul Sfant nefiind altceva decat Duhul lui Hristos sau Duhul Tatalui, adica SFINTE AMANDOUA.

Al doilea adevar scapat din cutia cu viermi, fiind cel cu mancarurile. “Adevar” drag AZS. Adica ca poti manca ce vrei la o adica, nu asta este important. Important este Hristos si numai El. Este clar ca Hristos a desfiintat in Evanghelia Vesnica notiunea de mancare si bautura. Evanghelia Vesnica nefiind nici una dintre ele, nici in vechiul nici in noul testament, ci doar Hristos personal.
“Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura” care amandoua se duc la hazna, ci o inima noua si curata, pe care numai Isus ti-o poate pune in piept, fara colaborarea ta.
In rest, un mesaj destul de confuz, care seamana neancredere in Cuvantul lui Dumnezeu, iar eu nu pot fi de acord cu asa ceva.
Poate o sa mai revin cu comentarii.

Cu respect,

(continuare)
De cate ori ma intalnesc cu o persoana necunoscuta, incerc initial un sentiment de bucurie, sentiment care de cele mai multe ori dispare destul de repede. Explicatia e simpla: eu ma asteptam sa gasesc un om viu si ma intalnesc cu un automat, mai mult sau mai putin pus la punct. El si-a programat de mult ce are sa-mi spuna (mie si altora), si-a programat pana si cantitatea de sensibilitate pe care urmeaza s-o cheltuiasca in asemenea imprejurare. Si-a calculat si ideile, si-a calculat si timbrul vocii. Am impresia ca este un om mort, din care au supravietuit numai ideile si frazele imprumutate din cartile si filmele pe care le-a citit/vazut. El nu exista, el e mort, si ideile, tabieturile si cateva gesturi mecanice incearca sa-i tina locul. Nu cunosc spectacol mai sumbru decat cel oferit de un individ care si-a terminat “repertoriul”, cand gandirea automata si-a epuizat “rezervele”. Odata recitalul sfarsit, individul devine si mai opac, se cufunda intr-o stare de apatie. In afara celor cateva reflexe automate, el nu exista, si oricat l-ai zgaltai, nimeni nu-l mai trezeste din somnul lui adanc. El nu are decat un sir de idei (pre)stabilite, pe care le aplica in orice imprejurare. Grav este ca automatul iti cere si tie sa reactionezi ca un automat, propriile lui automatisme nu-i sunt suficiente. Are si el obsesia comunicarii (daca asta se poate numi comunicare in sens real), vrea sa faca schimb de clisee (cum fac altii schimb de timbre), de informatii culturale, stiintifice, religioase, filozofice, banal-cotidiene etc. Un raspuns firesc, spontan ii creeaza un sentiment de panica, el asteapta o intrebare automata (anterior intalnita, cunoscuta deja), ca sa-ti dea cu toata convingerea raspunsul lui automat. Incapacitatea de a trai prezentul il obliga sa apeleze mereu “la rezerve”. Rezervele sunt de toate felurile. Exista chiar si rezerve de pasiune, rezerve de probleme grave. Gandirea automata transforma insa comunicarea intr-un schimb de parole, intr-un cifru. La o anumita idee gandirea automata va scoate la iveala o alta idee, un schimb rapid, spumos si inutil de adevaruri dinainte stabilite. Omul din fata noastra nu traieste spontan in clipa in care se afla alaturi de noi, ci isi aduce aminte de fraze comune, de idei inmagazinate. Adeseori noi traim prin cuvinte si uitam tocmai realitatea pe care ele incearca s-o exprime. Trairea prin cuvinte abstractioneaza existenta si-o goleste de sens.
Inteligenta e spontana, ea descopera adevarul in prezent, traieste adevarul, nu-si aminteste adevarul… A trai adevarul e dovada de inteligenta autentica, ca un act de creatie… Gandirea vie e cea care se naste atunci, la momentul prezent, fara a apela la trecut.
Auzim ca altii sunt inteligenti fiindca in conversatie “au replica”, “ii merge mintea”, “au mintea brici”. A avea replica in conversatie e o dovada de prostie, fiindca demonstreaza ca individul are obsesia reusitei, si nu obsesia adevarului… Inteligenta nu se judeca prin comparatia cu alt individ (fie el Einstein, Freud, Kant, Dostoievski sau Bill Gates ); inteligenta se judeca in comparatie cu adevarul. S-ar putea ca X sa fie mai inteligent decat Y, dar asta nu inseamna ca nu pot fi amandoi idioti in abstract. Ierarhia in cadrul prostiei nu are nici o relevanta…
Trist e ca aceasta gandire automata, des intalnita, se naste din frica. Ea refuza intelegerea complexa a realitatii si apeleaza numai la acele adevaruri care-i dau un sentiment de securitate, ea se grabeste sa transforme totul in certitudini. Individul cu pricina confunda adevarul cu o carja, cu ajutorul careia va mai putea face cativa pasi. Omul acela nu traieste, ci face pronosticuri; el nu iubeste, ci calculeaza; el nu creeaza, ci pune ceva la cale, planifica…
Cei care cauta absolutul isi inchipuie ca absolutul e ceva maret, dar static, un munte sublim si indepartat, unde odata ajunsi se pot instala pana la adanci batraneti. In adevar, nu te poti instala niciodata. Orice om intelept stie ca adevarul nu e o concluzie, ci o miscare permanenta, ori daca noi nu suntem la randul nostru intr-o miscare permanenta, n-avem cum sa dam ochii cu adevarul, nici teoretic, nici practic… Si apoi ideea aceasta ca adevarul absolut ar fi undeva in afara noastra, nu in noi insine…
Cei care s-au specializat in cautarea absolutului si-au luat toate masurile de precautie. Pornind de la ideea ca adevarul absolut e undeva in afara noastra, au imaginat un lung si chinuitor drum despre acel adevar. Asa s-au nascut tot felul de drumuri, tot felul de cai, unele mai spinoase, altele mai putin spinoase, asa s-au nascocit tot felul de metode… Cine a fost atent la miscarile vietii stie ca nu exista nici un drum spre absolut. Drumul spre adevar e inventia celor care n-au nevoie de adevar, care se simt bine in eroare… Adevarul poate fi descoperit ori imediat, ori niciodata, si numai cand nu vrem sa-l descoperim imediat, atunci ne retragem si inventam legenda seducatoare si ipocrita a treptelor spre adevar. Adevarul unui lucru nu se gaseste in afara acelui lucru, el este insasi intensitatea si luciditatea cu care traim acel lucru…

Acum dar, aceste idei sunt sau nu INSPIRATE???
http://www.youtube.com/watch?v=cw-TYEkqi6c&feature=related

PS: Nu e datoria nimanui sa gaseasca si sa trambiteze erorile gasite in credinta altuia. Fiecare sa fie pe deplin incredintat in mintea lui. Tot ce nu vine din incredintare e pacat. Incredintarea pe care o ai, pastreaz-o pentru tine, inaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osandeste singur in ce gaseste bine.

Stimate Arius
Sunt de acord cu unele din afirmatiile tale! Nu uita totusi ca privilegiul pe care il avem (aceste dezbateri si postari) se datoreaza unor oameni care cred anumite lucruri. Ai auzit si tu cand Edi a afirmat ca duce in biserica sa idei si daca nu spune de unde sunt (nu zic mai mult) sunt considerate erezii. Eu sper sa crestem si spunem tuturor despre aceste dezbateri sa se bucure cat mai multi! Cel putin, daca dam putere unor oameni ca acestia putere (audienta), vom putea intelege adevarurile ce le sunt lor descoperite. Sa ne rugam lui DUMNEZEU pentru asta! Va rog pe toti!

Ma adresez tuturor, chiar si lui Eddie si lui Sorin, daca se intampla sa citeasca. Recunosc ca sunt putin critic aici, dar critica mea se adreseaz nu atat lor, cat unei anumite teologii pe care am intalnit-o in diferite ocazii. Emisiunea insa mi-a trezit combativitatea, chiar daca nu tin neaparat sa-mi contrazic prietenii.

Am crezut si eu candva ca argumentatiile scriitorilor NT (atunci cand in mod evident, nu fac exegeza, si nu citesc textul VT in mod corect) sunt inspirate si, prin urmare, niste aplicatii divine, care au trecut pe deasupra capului autorilor VT. Ca, daca Pavel zice ca atunci cand Biblia zice “boi”, trebuie sa intelegi slujitori ai Domnului; iar cand zice Agar si Sara, trebuie sa intelegi cele doua legaminte. Pavel este retoric aici, foloseste exemple biblice cu scop didactic, alegorizand sau tipologizand de dragul mesajului pe care vrea sa-l transmita. El nu ne da lectii de exegeza aici. Si ca sa fie clar pentru toti (fiindca am vazut ca unii folosesc expresii ca “mai exeget”, ca si cum asta ar fi o mare grozavie!), exegeza este in teologie, tehnica citirii si interpretarii corecte a Bibliei, tinand seama de principii si reguli de bun simt, cum ar fi verificarea surselor (critica textuala, analiza gramaticala, lingvistica), analiza literara si a discursului retoric, analiza contextuala (literara si cultural-istorica), pentru a descoperi care este SENSUL INTENTIONAT DE AUTOR. Pana la urma, daca profetul este cel inspirat si nu cuvintele lui, atunci trebuie sa punem accentul pe mesajul lui, pe ceea ce el a dorit sa comunice, ca fiind cuvantul lui Dumnezeu.

Daca ne legam de limbaj si de alte detalii culturale, cautand in ele surse pentru noi aplicatii, necunoscute autorilor initiali, cred ca mergem pe drumul catre scoala din Alexandria, chiar daca deocamdata ne oprim, inainte de a intra acolo.

S-a afirmat ca gandurile profetului nu sunt inspirate. Ellen White se refera, de fapt, la modul de gandire, adica la logica, nu la ganduri sau idei — care sunt un amestec intre ceea ce profetul a primit (revelatie) si ceea ce profetul transmite, folosind propriile sale mijloace de expresie. Dar daca gandurile profetului nu sunt inspirate, cum se face atunci ca pana si aplicatiile conventionale, mai mult sau mai putin fortate, pe care le face un autor (Pavel, de exemplu) au mai mare autoritate printre evanghelici decat exegeza sanatoasa a acelor texte VT ?

Cred ca este mult mai benefic si “safe” sa invatam sa citim pe autorii biblici in asa fel incat sa intelegem ce spun ei de fapt, in loc de a ne limita la aplicatiile facute de Matei, Pavel si altii. Porunca din Dt 25:4 are sens perfect in intelesul ei literal, ca si referirile la vite din porunca a IV-a, unde boul, magarul etc. nu se refera la apostoli si episcopi… Dar Pavel are dreptul sa extinda aplicatia acestui principiu: daca Dumnezeu s-a gandit pana si la boii boi, cu atat mai mult se aplica la oamenii care lucreaza, la muncitori zilieri (culegatorii viei) si, cu atat mai mult, la slujitorii Evangheliei. Exprimarea lui retorica insa este derutanta, ca si cum sensul intentionat de Moise ar fi fost exclusiv pentru apostoli. Daca examinam contextul in care este asezata porunca, putem observa ca atat dispozitia legala anterioara, cat si cea care urmeaza legifereaza mila fata de aproapele, ceea ce favorizeaza o extindere a aplicabilitatii principiului.

De asemenea, cand Geneza scrie despre Sara si Agar, cand Exodul vorbeste despre Sinai, sunt referiri istorice si geografice clare, ca si Melchisedec. Ideea ca Sara si Agar “trebuie” intelese altfel de cum e scris, adica alegoric, nu este decat o jucarie retorica, foarte utila ca ilustratie, cu scop didactic (ca sa ne bage in cap diferenta dintre iudaism si crestinism, dintre legalism si evanghelicism).

In ce priveste moralitatea distrugerii madianitilor sau amalecitilor etc. din VT, nu are sens sa discutam aceasta in cadrul subiectului inspiratiei. Altminteri vom ajunge la concluzia stranie ca Dumnezeul VT a evoluat de la extrema abuzului fata de pacatosi, la extrema abuzului fata de Fiul Sau, ca sa poata primi pe toti pacatosii, iar in final, in Apocalipsa, sa calce in picioare toate neamurile si sa le sfarme cu toiag de fier. Subiectul maniei lui Dumnezeu fata de pacat si obiceiul Lui de a zdrobi pe cei ce se lipesc de pacat nu trebuie tratat cu usurinta. Observ cum tot mai mult in zilele noastre, crestinii condamna faptul ca in Legea lui Moise, in teocratia israelita exista pedeapsa capitala. Ei socotesc crestinismul superior prin faptul ca i-a eliberat de aceasta severitate. Dar viziunea lui Pavel si a discipolilor lui era destul de diferita. In primul rand, legile VT nu sunt inventia lui Moise, ci sunt date de Dumnezeu, mai precis, de Insusi Christos. In al doilea rand, ni se spune clar (Ev 10:28-31) ca judecata pe care Dumnezeu o va face POPORULUI LUI dupa Evanghelie, va fi mult mai severa decat aceea facuta de Legea lui Moise (Ev 12:18-29; 1Pt 4:17-18).

Dumnezeu nu ne-a facut cunoscute toate detaliile si nu ne-a dat toate explicatiile cu privire la distrugerea popoarelor vinovate, tocmai pentru a ne invata, pe calea aceasta, ca urmarile pacatului sunt teribile, ca Dumnezeu nu glumeste cand spune ca uraste pacatul; si ca oricate antropo-patisme am presupune in limbajul Bibliei, acestea nu pot eluda esenta problemei. Daca Dumnezeu ar fi dorit sa arate mila salvatoare fata de acele popoare, nimeni nu L-ar fi impiedicat s-o faca. Ideea ca Dumnezeu s-a adaptat la barbaria israelitilor este o adevarata insulta. Evreii au fost mai degraba extrem de reticenti, cand a trebuit sa ia in stapanire tara: nu au alungat din cetati pe canaaniti, ci i-au tolerat. Saul a invins pe amaleciti, dar a crutat pe rege si vitele lor, in timp ce Dumnezeu hotarase distrugerea lor completa, pur si simplu, pentru a-Si arata severitatea fata de pacat. Noul Testament nu inseamna doar imparatia harului si ocazia actuala a iertarii. NT inseamna si imparatia slavei, despre care vorbesc Evangheliile si epistolele si Apocalipsa. Ea va fi teroare si prapad pentru toti cei care prefera un alt Dumnezeu decat acela descoperit in Scriptura.

Sunt de acord, Biblia are, la nivelul constructiei ei omenesti (de la autori, pana la traducatori), nu putine imperfectiuni, erori, contradictii etc. Dar din nefericire, aceasta parte de adevar nu este singurul adevar despre Biblie. Autorii ei au fost (toti) inspirati, mesajul lor este inspirat, si de aceea Biblia, in ciuda tuturor problemelor cauzate de factorul uman, pentru toate scopurile practice, este Cuvantul infailibil al lui Dumnezeu. In loc de a selecta invataturile ei pe criterii umaniste sau a ridica pe unii scriitori mai presus de altii, am fac mai bine sa-i studiem cu atentie pe fiecare, si sa observam armonia mesajului lor unitar.

Multumim Florin pentru comentariu!
Am observat si eu impreuna cu Arius aceste lucruri, dar tu esti mai in masura sa le spui si iti gasesti mai bine cuvintele potrivite. “Emisiunea insa mi-a trezit combativitatea, chiar daca nu tin neaparat sa-mi contrazic prietenii.”
Si apreciez modul in care ai ales s-o faci.
Adevarata chestiune (care m-a pus pe ganduri) este modul in care sunt aplicate principiile in mod preferential la diferiti oameni inspirati ai lui Dumnezeu, la modul in care se raporteaza la inspiratie, VT si EGW (asta e buba de fapt)!
“Un autor este fie inspirat, fie neinspirat, asa cum o femeie este fie gravida fie nu este gravida.” bine spus… insa inspiratia nu este permanenta in viata omului! (Edi s-a contrazis aici in emisiune).
Pe mine ma obsedeaza ideea des repetata de Edi, “principiul” de interpretare din epistola lui Pavel (cu riscul de a deveni ultim adevar, standard in sine Pavel!):
“Daca va propovaduieste cineva o Evanghelie, deosebita de aceea pe care ati primit-o, sa fie anatema!”
Ma voi retrage in postura de spectator. As vrea in schimb sa inteleg de la cei pe care ii simpatizez asa de mult…

PS: Cu toate ca il iubim pe Edi, te rugam Sorin sa fii mai combativ si incisiv in emisiune… pentru binele discutiei, polemicii. Prezinta-ti mai cu incredere punctele de vedere, incearca sa-l contrazici mai mult si sa-l provoci pe Edi (chiar daca faci asta din postura ateului ignorant) Ai afirmat ca se incearca un “atelier de prelucrare a ideilor”… Nu-l transforma pe Edi in profet infailibil (lol – scuze de gluma nereusita). Sunteti 2 persoane dragi mie in emisiune, la aceeasi masa, nu doar unul! Te salut!

Florin,

ADEVARUL este adevar indiferent cine il rosteste.
Nu ai de ce sa-mi multumesti.

Cat despre “plansul de mila” nici nu ma astept la asa ceva, suntem intre “crestini” doar.

Dumnezeul crestinilor a murit doar pentru prietenii Sai, pe dusmani sa-i ia Dracu ‘ ca El nu are ce face cu ei.

Sa fi iubit si tu !

Cu respect,

Danut,

Imi cer scuze daca te-am ofensat cu ceva. Am fost absolut sincer, am urmarit un alt efect, hai sa zic ca a fost un experiment nereusit, am spus ce am avut pe suflet, dar cinstit, n-am dorit sa te lovesc. Nici Edi n-a urmarit sa jigneasca pe cineva, nu mi-a dat nici un nume atunci cand mi-a vorbit, asa ca ne batem cu morile de vant. Te rog sa-mi iei in serios scuzele. Iarta-ma !
(si renunta, te rog, la etichetele pe care singur ti le-ai lipit)

“Danut Tanase-Schizofrenic Nelinistit” ..lol

Ma faci sa rad sincer… desi e mai grav decat simpla ironie la prima vedere
Ai mare grija, fiindca tu confunzi binele cu raul! Zelul tau te impiedica sa vezi adevarul! Furia (din razbunare) iti intuneca mintea…

Florin, inceteaza sa ma dezarmezi… mi-ai castigat simpatia demult. Dar, lucrurile trebuie spuse/implinite pentru toata lumea… Ai grija cu cei slabi!
Raman cu ochii pe tine totusi

George,
Am citit meditatia propusa mintii tale… chiar de doua ori, fiindca am dorit sa patrund putin in mintea ta. Tu spui niste lucruri cat se poate de adevarate, desi ele nu sar in ochi la prima vedere.
Traduse in limbajul teologic crestin, ele vorbesc despre natura umana. Ori in aceasta privinta in crestinism exista multa confuzie, la fel de multa ca si in orice alta religie, fiindca toate au aceasta preocupare pentru adevar si absolut si vin cu o rezolvare care implica acceptarea de clisee de gandire, traire, vorbire etc., cum bine ai punctat mai sus.

Aportul pe care vreau sa-l aduc temei deschise de tine este in acelasi timp si o provocare pentru cei care se considera teologi crestini, indrumatori spirituali pentru multimi de oameni care-i urmeaza orbeste, convinsi fiind ca au in frunte oameni care cunosc “drumul” prin pustiul “paradoxurilor” (imaginare!) spre absolut, mantuire, ceruri etc.
Deci provocarea consta in afirmatia pe care o fac, anume, ca omul “nascut din nou” despre care vorbeste Isus si Biblia, este, in sine insusi, exact ca si omul firesc… adica, el nu se schimba cu nimic in sine insusi!
Prin aceasta afirmatie, eu vreau sa contrazic pretentiile pe care le afiseaza crestinii cei multi care se prezinta azi ca fiind “mai buni” decat au fost ieri sau odata… fiindca acum sunt “o faptura noua”, prin aceasta dorind sa spuna ca sunt altceva decat au fost!
Opinia mea, pe care o pot sustine la nevoie mai amanuntit, este ca toata aceasta confuzie despre care vorbesti si tu, se datoreaza unei false pretentii de schimbare petrecuta in omul care isi insuseste o anumita credinta, in special credinta crestina (adventista cu precadere) care vorbeste despre “omul cel nou”… Si fiindca schimbarea pretinsa nu este autentica, desi cel in cauza se va incapatana sa dovedeasca contrariul, este nevoie de toata aceasta spalare de creier realizata prin meditatii lungi si istovitoare, autoflagelari fizice si psihice, repetarea aceleiasi idei sau fapte care duc in final la mecanismele si automatisemele despre care vorbesti si tu in postul de mai sus, si prezentate mai apoi ca “roade” ale “omului cel nou”…
In fine, eu spun simplu ca Biblia nu invata asa ceva, ci ea spune ca omul firesc poate deveni duhovnicesc instantaneu si fara alte modificari de ADN (cum sustinea Edi!) prin simpla recunoastere a Duhului si supunerea fata de indemnurile date de El. Apoi Duhul il va conduce pe omul in cauza in tot adevarul, il va face sa traiasca MOMENTUL sau CLIPA conform adevarului si sa manifeste iubire si adevar, fiindca cele doua (asta e pentru tine, George!) IUBIREA si ADEVARUL nu pot fi despartite! Ori le ai pe amandoua, ori n-ai nici una. Fiindca Dumnezeu este si una si alta… iar cine il are pe El, are din belsug de toate!
Deci, omul cel nou este constient de faptul ca el nu difera cu nimic de omul firesc, fiindca diferenta o face doar ca unul traieste dupa indemnurile propriilor sale idei, planuri si interese vremelnice, in timp ce altul traieste dupa indemnurile pe care le primeste de la Cel pe care il percepe si-L lasa sa-i modeleze ideile, planurile si interesele vremelnice si vesnice! Cat despre cei care sustin ca sunt oameni cu un ADN schimbat, care sunt diferiti de ceilalti muritori de rand, eu le plang de mila, cum plangea si Isus in cuvantarea despre farisei si carturari…

De acord, Arius, cu omul duhovnicesc (=care se supune Duhului acum Si mereu). Cand Biblia vorbeste despre omul nou, nu se refera la idealul unei morale conventionale, nici la o schimbare genetica sau magica, ci la o schimbare de atitudine, care prin repetare creeaza experienta si caracter. Atitudinea asteptata de cer este supunerea prin credinta, iar caracterul asteptat este in esenta iubirea.

beni, beni… arius a prins ideea din zbor si a inteles bine ce vroiam sa spun. am incercat sa-ti raspund bland ieri… te rog, deschideti inima si ochii sa intelegi. fii mai tolerant cu fratii tai si straduieste-te sa citesti mai atent comentariile. te implor, alunga prejudecatile…

imi cer scuze sorin… poti sterge mesajul de mai sus.

te rog sa ma ierti, beni!
si tie grigore! am inteles ce ai vrut sa spui, si am fost dur in exprimare. nu stiu de ce ma percepi ca pe un dusman (fiindca eu nu te vad asa).
sunt doar un prost… si asta nu-i doar o subtilitate.
ma voi abtine de la comentarii. imi va face mai bine.

Da Arius, cata dreptate ai prietene.
Cand vad cat de orbi sunt unii si refuza cu obstinatie orice alta varianta prezentata de altcineva; si stiind ca pe planeta asta sunt peste 6 miliarde de bezmetici, inclusiv eu, este foarte clar pentru mine ca mantuirea fiecaruia este O MINUNE pe care numai Dumnezeu o poate face.

Cu respect,

(…continuare la ideea lui Arius)

Interesant de remarcat e ca noi consideram drept pacat numai incalcarea unor norme, unor precepte, facute de noi sau facute de altii. Dar unde nu exista asemenea legi sau unde faradelegea nu poate fi incadrata in nici un paragraf (nu am citit nimic despre asta in Biblie sau n-am auzit la amvon), unii dintre noi nu mai au aceeasi senzatie de apasare… de pacat… de remuscare…
Morala nu este respectarea sau nerespectarea unor precepte. Morala este ceva mult mai adanc. Morala este viata insasi… Cine respecta profund si inteligent viata n-are nevoie de precepte si sfaturi, n-are nevoie sa fie tras de maneca si sa i se explice ce sa faca sau nu. Viata contine in ea insasi morala, iubire, inteligenta si discernamant. Ideea de bunatate este de fapt contrariul bunatatii (nu este un paradox). Ideea de bunatate e un precept, deci o sfortare, o constrangere… pe cand adevarata bunatate e spontana, lipsita de orice calcul sau interes, expresia directa a vietii. Suntem cu totii impresionati de oameni care fac bine cu discretie, desi nu si l-au propus ca program de viata sau ideal etic, nu si-au impus sa fie buni. Pentru acesti oameni fericiti, binele e facut la fel de firesc ca si respiratia.
Desavarsirea caracterului crestin se obtine atunci cand impulsul de a ajuta si binecuvanta pe altii izvoraste in mod constant dinauntru. Esti bun pentru ca asa esti, nu pentru ca vrei sa-l faci, nu pentru ca iti impui sa-l faci. Nu trebuie sa-ti spuna altul ce sa faci sau sa-ti aduci aminte.
Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu!
O, daca as putea trai curat! O, daca as putea iubi! Cine ma impiedica sa am o inima de copil? Nimeni… Ce este totusi puritatea (inima curata)? O stare de sinceritate si naivitate? Absenta oricaror contradictii? O bunatate care se revarsa ca o placinta peste o farfurie? Refuzul de a intelege si admite grozaviile existentei?
Sunt oameni in varsta care au vazut multe la viata lor, au fost loviti, nedreptatiti, si totusi nu s-au acrit, n-au inmagazinat nici o ura in ei, nici o nevoie de revansa. Omul cu adevarat pur nu cara dupa el povara amintirilor. (Se transforma in amintire numai realitatea pe care n-am inteles-o). Puritatea lui e autentica, nu se naste din ignoranta. Puritatea nu este o calitate (cum ar fi modestia sau dragostea de munca), ci capacitatea de a lua in fiecare zi viata de la inceput, fara nostalgia trecutului. Omul orgolios, in schimb, este incapabil de puritate, el vrea sa reuseasca, nu sa traiasca.
Adevarul nu exista decat in prezent, si orice refugiu in trecut sau in viitor ne impiedica sa descifram sensurile adanci al existentei. Acceptarea prezentului inseamna acceptarea existentei, a mortii, a fericirii si a iubirii.
Omul a fost asezat intr-o lume a tristetii, ingrijorarii si incurcaturilor. El este asezat aici pentru a fi testat si probat, ca sa-si poata dezvolta un caracter drept si sa scoata armonie din discordie si confuzie. Dumnezeu ingaduie sa venim in contact cu suferinta si dezastrul pentru a ne scoate din egoismul nostru.
A pretinde unui individ sinceritate inseamna, de cele mai multe ori, sa-i ceri imposibilul… Sinceritatea nu este o trasatura de caracter, ci o expresie a inteligentei. Cand cineva nu este inteligent, ipocrizia se naste aproape spontan. Sinceritatea este un act de cunoastere si, ca orice act de cunoastere, este si un act de creatie. Asa cum nu toti oamenii pot realiza capodopere, tot asa nu toti oamenii pot fi sinceri. Nu e suficient sa vrei sa fii sincer, mai trebuie sa si poti. Sinceritatea ramane, din acest motiv, mai mult o aspiratie. Cine face efortul de a fi sincer, cine isi impune sinceritatea ca un program nu reuseste decat sa minta… Daca nu ne intelegem pe noi insine, e foarte greu sa-i intelegem pe altii. Sunt multi oameni care se mint pe ei insisi, dar cer in schimb de la altii sa nu fie mintiti. Sinceritatea e adeseori tocmai acel lucru pe care noi, dupa ce ni-l refuzam noua insine, il pretindem cu violenta altora.
Nu putem niciodata sa inselam pe altcineva, fara sa ne inselam pe noi insine… iata unul din dezavantajele ipocriziei. Sinceritatea nu trebuie sa fie un scop nobil pe care-l urmaresti, ci o realitate. Dar pentru multi dintre noi, nefiind o realitate, o transformam din comoditate intr-un ideal.
Daca stau sa ma gandesc bine in stare de luciditate… ipocritii nu mi-au inspirat dezgust, ci mai intotdeauna mila. I-am socotit niste neputinciosi. Daca ar putea, daca ar avea pasiune, n-ar fi si ei sinceri????….

Omul nu se poate cunoaste singur, rupt de ceilalti, analizandu-se si introspectandu-se, un om nu se poate cunoaste pe sine decat in relatie cu ceilalti oameni. Multi oameni descopera cu uimire ca toate principiile frumoase pe care le-au adunat stand, meditand se spulbera cand ei sunt pusi de viata intr-un contact direct cu oamenii, in situatii concrete. Iubirea (teoretica) se dovedeste ura cea mai palpabila. Ceea ce static pare iubire, in miscare se dovedeste ura (dar si situatia inversa e posibila). Caracterul nu este chiar asa de imprevizibil cum s-ar parea la o prima cercetare. Este imprevizibil numai daca noi ne judecam teoretic, dupa ideile noastre. daca ne-am cunoaste cat de cat, nu ne-am mai mira de faptele noastre. Senzatia de contradictie vine tocmai din ideea pe care o avem despre noi (de obicei buna) si realitatea pe care ne straduim s-o ignoram. Cand esti lucid (intr-o stare de constiinta, in urma intelegerii) nu mai ai cum sa fii divizat, traiesti permanent in cunostinta de cauza. Judecandu-te in miscare, traind in miscare, nu mai ai surprize in legatura cu comportamentul tau, nu te mai intrebi cum ai sa reactionezi intr-o imprejurare sau alta. Singura cunoastere adevarata este cunoasterea dinamica, in miscare, cunoasterea care rezulta din relatiile cu oamenii. Restul e distractie, e amagire, e minciuna “frumoasa” despre tine…
Cunoasterea de sine este atat de dificila fiindca noi refuzam, de fapt, sa ne cunoastem. Dintr-un motiv sau altul, noi consideram realitatea de cele mai multe ori “neconvenabila”. Frica de noi insine e la fel de mare ca si frica de moarte. Atunci mintea noastra isi propune sa evite confruntarea cu realitatea. Noi refuzam cunoasterea adevarata si inventam o alta, superficiala, de ochii lumii. Gandirea inselatoare creeaza inadins probleme false si noi ne dedicam acestor probleme false trup si suflet, in timp ce realitatea ramane ignorata. Ne cream o imagine despre noi insine si credem ca acea imagine arbitrara ar fi adevarul. Mintea creeaza valori false, de aceea intram atat de usor in confuzie… Nu trebuie sa devenim sclavii gandirii, ci s-o intelegem pana la capat. Mintea incearca sa ne maguleasca, de aceea ne ofera o imagine a noastra cat mai placuta. De multe ori credeam ca eram bun… si nu eram. Credeam ca eram generos si plin de iubire… si iubirea nu era in mine. Credeam ca am credinta… si in mine nu era decat orgoliu. In momentele de sinceritate lucida in fata lui Dumnezeu, in pocainta neprefacuta, descopar ca suntem egoisti si ipocriti. Egoistii cei mai inraiti se cred capabili de cele mai inalte sentimente, pentru nimic in lume n-ar renunta la aceasta imagine falsa despre ei creata de mintea lor orgolioasa. Adevarul devine atunci pentru ei crud, brutal, ii jigneste chiar, il privesc ca pe o ofensa la adresa lor… Caci daca as fi trait intr-o temnita 40 de ani in intuneric total, in bezna completa… lumina m-ar deranja groaznic, as ura-o, as respinge-o! Nu e usor sa accepti realitatea…
De cele mai multe ori noi nu ne luptam cu probleme reale, ci cu probleme nascocite de minte, cu iluzii. Trebuie sa avem curajul de a ne elibera de aceste iluzii, pentru ca altfel intram intr-un impas cumplit… cautam solutii la probleme care nu exista. (Ducem o cruce care ne e straina si pe care Dumnezeu nu a vrut sa o purtam). Cautarea acestor solutii ne creeaza apoi iluzia seriozitatii si gravitatii vietii noastre. “Vezi doamne ce crestini suntem noi” in mintea noastra!!! “asa cum ii place lui Dumnezeu”…. pfffff… ce ironie amara!
Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut, spart, rupt, “broken hearted”…
Dar, ne e frica sa ne vedem in lumina adevarului… mic, neinsemnat, nenorocit, sarac, orb si gol !!!!
Iubirea este adevarul care se naste in noi!

Florin, daca ti-am gresit cu ceva… te rog sa ma ierti! Iti multumesc sincer inca o data pentru raspunsurile tale catre mine!
Numai bine iti doresc!

Poate ar fi fost mai bine sa nu scriu nimic. Dar nu pot intoarce timpul inapoi… Sufletul meu este intristat rau.

Florin,

Stiu ca pentru trinitarieni numele Arius provoaca sentimente neplacute pana in zilele noastre, dupa cum si numele Isus Hristos produce acelasi sentimente evreilor… Dar asta nu trebuie sa ne impiedice sa le folosim pe ambele, nu?

In legatura cu “bisericosii”, cred ca te-ai straduit degeaba sa demolezi ceva ce va intelege si baba Rada: toti cei in cauza sunt manati de aceasi idee de religiozitate, care insa n-are nimic in comun cu religia lui Hristos… Dar, cum spuneam, cat timp esti pe “automat”, iti va fi greu sa pricepi ce spun altii… inspirat sau nu! Pacat.

Florin,

Eu am recitit posturile de mai sus dar n-am gasit greseala cu expresia respectiva (mai bine zis “tantarul” pe care l-ai strecurat tu atent ca sa poti inghiti in schimb linistit intreaga camila…) Poate ai luat-o de pe altundeva …

Insa faptul ca te-ai simtit vizat de comparatia cu carturarii din vremea lui Isus, e un lucru bun. Poate intr-un final vei intelege si ca partida respectiva se afla in opozite cu Domnul Hristos… Tot asa este si partida celor de astazi! Daca nu ma crezi pe mine, poate o crezi pe EGW, care scrie clar despre asta in TV!… mai citeste si tu ce spune ea, nu le cere doar altora!…

Cat priveste corespondenta noastra, oricine poate observa ca cel care a initiat-o ai fost tu, nu eu. Asa ca, de acum voi face cum ai spus: te las in durerea ta!…

Florine, tu chiar crezi ce scri ?

Cu respect,

Florine,
ai grija ca DDT-ul este mortal pentru paraziti !

Cu respect,
cel CREIZI !

..tot respectul meu pt Florin Laiu! Intr-adevar citind comentariile dansului ma simt mai bogat

Draga Edi, e bine sa fii atent si la felul in care te inteleg cei din jurul tau. Mi-a placut cand ai spus ca toata Biblia e inspirata, asa cum spune si insasi Biblia, dar mi-a venit in minte un discipol de-al tau- Adi Vlad, care spunea cu multa convingere “ce vrei sa spui ca epistola lui Iacov e inspirata?”. Incerc sa-i explic si lui si celor ca el de la Martin Luther incoace: Pavel spune “ca sa vii vineri seara la adunare, e nevoie sa fii transformat prin har”, in timp ce Iacov spune ceva de genul “nu fiti duplicitari- daca veniti sambata la adunare, nu mergeti vineri seara in baruri, etc”. Cei 2 nu se contrazic deloc. Iacov nu se bazeaza doar pe VT, ci spune ca mantuirea/transformarea trebuie sa se vada. Epistola lui e un raspuns la Conciliu de la Ierusalim care acceptase neprihanirea si mantuirea prin credinta, fara faptele Legii. El corecta abuzurile harului ieftin. Edi, daca te-ar intelege ucenicii tai corect, n-ar da licente pt baruri, etc… Poate un plus de explicatii, chiar si mai simple ar fi binevenite pt cei porniti sa inteleaga gresit si sa caute justificari pt o viata licentioasa, care, de fapt, abuzeaza de un har gresit inteles.